Ziua Forţelor Terestre ale Armatei României
În fiecare an, la 23 aprilie, militarii Armatei României sărbătoresc Forţele Terestre, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă.
Dimensiunea istorică a Forţelor Terestre şi a biruinţelor lor izvorăşte din vremuri imemoriale, începând cu anonimii luptători pedeştri. Istoria armatei de uscat reprezintă o însumare a istoriilor armelor şi specialităţilor ce au compus-o dintotdeauna şi o compun şi în prezent: infanteria, vânătorii de munte, tancurile, artileria, geniul, apărarea NBC etc.
Denumite ca atare sau nu, forţele terestre au fost la români, dintotdeauna, nu numai cea mai numeroasă componentă a oştirii, dar şi singura categorie de forţe capabilă să angajeze, să desfăşoare şi să desăvârşească lupte, bătălii şi operaţii, îndeplinind misiuni deosebit de grele, uneori fără sprijinul celorlalte componente ale armatei, situaţie mai frecvent întâlnită înainte de primul război mondial.
Bazele moderne ale constituirii şi consacrării Forţelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a procesului revoluţionar de la 1848, a făuririi statului român modern prin Unirea de la 1859 şi a înfăptuirii politicii militare a lui Al.I.Cuza. Principalele arme şi specialităţi componente existau încă din perioada 1859-1860.
Infanteria, arma de bază a sistemului militar românesc, era organizată în şapte regimente, constituite fiecare din două batalioane a câte patru companii. În 1860 a fost creat primul batalion de tiraliori, denumit apoi Batalionul 1 Vânători, marcând astfel apariţia trupelor de vânători.
Cavaleria, singura arma cu mare mobilitate în câmpul tactic, era destinată să îndeplinească misiuni de cercetare şi siguranţă, să execute manevre de întoarcere şi învăluire, precum şi urmărirea inamicului. Cavaleria era constituită din două regimente, organizate fiecare pe câte patru escadroane de lăncieri, cărora li s-a mai adăugat apoi, începând cu anul 1862 şi câte un escadron de depozit.
Artileria, deşi era o armă în plin proces de afirmare în armatele altor state, la noi se rezuma la doar şase baterii (patru în Moldova şi două în Muntenia), care au fost reorganizate în câte un divizion pentru fiecare provincie, iar acestea, ulterior, au format împreună primul regiment de artilerie. Politica militară a lui Al.I.Cuza s-a materializat atât în legile organizării armatei române, cât şi în măsuri importante care au dus la înfiinţarea Statului Major General, a primelor comandamente militare (din Moldova, Muntenia şi Oltenia), care au început să funcţioneze încă din anul 1860 şi să-şi desfăşoare activitatea după un regulament propriu (1863), precum şi prin apariţia primelor comitete consultative şi inspectorate de armă.
Proclamată de Parlamentul de la Bucureşti la 9 mai 1877, independenţa de stat a României urma să fie consolidată prin participarea oştirii române, implicit a Forţelor Terestre, la Războiul ruso-turc, primul conflict armat de anvergură din epoca modernă a istoriei noastre militare. România dispunea, la acea vreme, de patru divizii de infanterie, grupate în două corpuri de armată. După executarea mobilizării, armata a fost structurată în două entităţi constitutive, bine delimitate şi cu misiuni precise: armata de operaţii, cu două corpuri de armată, care subordonau patru divizii; şi armata teritorială, cu patru divizii teritoriale, 13 regimente de miliţii, patru escadroane miliţii şi garda orăşenească. Saltul semnificativ în conturarea şi afirmarea Forţelor Terestre s-a produs într-o perioadă scurtă de timp, până către sfârşitul secolului a XIX-lea. Se ştie că, prin aplicarea Legii asupra organizării comandamentelor armatei (Legea nr. 1677 din 8 iunie 1882), la pace existau două elemente principale: armata activă, cu rezerva ei şi armata de miliţii.
Armata activă cuprindea trupele permanente (infanterie, artilerie, cavalerie, geniu şi flotila) şi trupele teritoriale (dorobanţi, călăraşi, pompieri). În anul 1900, întreaga armata română era organizată în: patru comandamente de corp de armată, nouă comandamente de divizie, nouă batalioane de vânători (câte unul în fiecare divizie), 34 de regimente de infanterie (fiecare avea câte trei batalioane), 11 regimente de artilerie de câmp (fiecare compus din şase baterii cal. 75 mm şi şase baterii obuziere cal. 120 mm), o baterie de artilerie de munte, doua regimente de artilerie de cetate, un regiment de artilerie de asediu şi două regimente de geniu. La începutul primului război mondial, armata de uscat a ţării noastre era structurată in: cinci corpuri de armată, 15 divizii de infanterie, două brigăzi de roşiori şi cinci de călăraşi, 25 regimente de artilerie şi două de geniu (cu batalioane de pionieri şi pontonieri), semibatalioane de căi ferate, companii de telegrafie, secţii de aerostaţie, de automobile şi de porumbei.
Prin decretarea mobilizării, la 15 august 1916, după Marele Cartier General urmau patru comandamente de armată (ale Armatelor 1, 2, 3 şi de Nord), şase de corp de armată (ale Corpurilor 1, 2, 3, 5, 6 şi 7 Armată), 23 de divizii de infanterie şi două de cavalerie, cinci brigăzi de călăraşi, două de artilerie grea (a câte două regimente fiecare) şi una de grăniceri, un regiment şi un divizion de artilerie de munte, artileria capetelor de pod fortificate din Dobrogea, artileria de poziţie, un regiment de căi ferate, un regiment de pontonieri şi un batalion specialităţi, cu o companie aerostaţie.
În momentul intrării în cel de-al doilea război mondial, România avea un organism militar structurat şi înzestrat corespunzător vremii, cu un potenţial uman de 1.170.000 militari, reprezentând 8,5% din populaţia ţării. Conducerea militară centralizată era asigurată de Ministerul de Război, Marele Stat Major şi Consiliul Superior al Oştirii. Fiecare categorie de forţe ale armatei avea comandamente, aşa cum aveau şi armele componente.
Infanteria, arma de baza a Forţelor Terestre, era cuprinsă în 19 divizii, ca mari unităţi tactice ale armei, structurate fiecare pe câte trei regimente de infanterie, două de artilerie, ambele categorii constituind, fiecare, câte o brigadă de infanterie şi, respectiv, de artilerie, precum şi pe elemente indivizionate (subunităţi de pionieri, transmisiuni, artilerie anticar şi artilerie antiaeriană).
Vânătorii de munte erau organizaţi în patru divizii de munte, însumând 24 batalioane de vânători de munte, patru grupuri de artilerie de munte, opt divizioane de obuziere de munte. În structura trupelor acestei arme mai intrau patru comandamente de munte, cu opt batalioane.
Artileria de câmp era structurată în regimente, divizioane, baterii, secţii şi piese. Unitatea de bază a organizării acestei arme era regimentul, afectat de regulă diviziilor de infanterie şi cavalerie, precum şi direct corpurilor de armată şi armatelor (îndeosebi regimentele de artilerie grea, anticar şi antiaeriană).
Cavaleria cuprindea cinci divizii, iar trupele motomecanizate şi de tancuri doar o divizie blindată, iar acestea, ulterior, au fost subordonate Comandamentului Trupelor Motomecanizate, nou înfiinţat.
Ca urmare a schimbărilor survenite în România după decembrie 1989, în contextul procesului de democratizare a societăţii româneşti s-a trecut şi la reorganizarea sistemului militar. Astfel, în conformitate cu Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.102 din 30.07.1990, începând cu 01.08.1990, Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor se reorganizează în Comandamentul Trupelor de Uscat, în compunerea căruia au intrat: Direcţia Tehnică de Tancuri şi Auto; Inspectoratul General al Infanteriei şi Vânătorilor de Munte; Inspectoratul General al Blindatelor; Inspectoratul General al Artileriei; Inspectoratul General al Geniului; Inspectoratul General al Protecţiei Antichimice; Inspectoratul General al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat.
Procesul a continuat şi necesităţile operaţionale au determinat ca, în baza Ordinului general al ministrului apărării naţionale nr. 24 din 30.08.1993, Comandamentul Trupelor de Uscat să se transforme în Statul Major al Trupelor de Uscat, având în subordine armate de arme întrunite, instituţiile de învăţământ şi formaţiunile de diferite arme subordonate direct.
Începând cu data de 11.04.2000, în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. S 8, referitoare la „Planul-cadru privind procesul de restructurare şi modernizare a armatei României”, Statul Major al Trupelor de Uscat îşi modifică denumirea în Statul Major al Forţelor Terestre.
În etapa actuală, Forţele Terestre constituie o componentă importantă a securităţii României prin relevanţa misiunilor acestora pentru nevoile de securitate ale ţării, care sunt nemijlocit legate de capacitatea lor intrinsecă de a acţiona în toată gama operaţiunilor militare. Menţinerea capacităţii de luptă a acestei forţe, în prezent şi în viitor, simultan cu transformarea sa într-o forţă militară pentru secolul XXI, cere un efort cumulativ pe termen lung, de timp şi resurse. În acest context, Forţele Terestre vor continua să fie puse în faţa dificilei decizii de a menţine permanent echilibrul constant între cerinţe şi resurse.
Prin alocarea resurselor necesare şi punerea în aplicare a noii concepţii de restructurare, Forţele Terestre ale Armatei României vor deveni, mai mult ca oricând în istorie, un organism militar modern, cu o capacitate operaţională similară forţelor terestre din armatele ţărilor europene avansate din punct de vedere militar, flexibile, suple şi dinamice, apte să dea o ripostă eficace oricărei agresiuni armate la adresa securităţii României şi de a-şi îndeplini cu profesionalism misiunile ce le revin din obligaţiile militare internaţionale asumate de către ţara noastră.
Cu această ocazie, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere „Gen. Grigore Bălan” – filiala Covasna, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – filiala Covasna şi Asociaţia Judeţeană „Cultul Eroilor” – Covasna, felicită personalul militar şi civil din cadrul unităţilor aparţinând Forţelor Terestre de pe teritoriul judeţului Covasna şi le transmite multă sănătate, fericire personală şi familială şi mult succes în plan profesional.
La Mulţi Ani!
Preşedintele ANCMRR Covasna
Col.(r) Ioachim Grigorescu
Prim-vicepreşedintele ANCMRR Covasna
Mr.(r) Robert-Tiberiu Rusznak