ACTUALITATE 25 octombrie 2022

Ziua Armatei, sărbătorită cu ceremonie, instrucție și prezentarea aparaturii din dotare, la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1474 vizualizări

Ziua Armatei va fi marcată marți, 25 octombrie, și la Sfântu Gheorghe cu o serie de activități speciale. Evenimentul, care va avea loc în zona centrală a reședinței de județ, va începe la ora 10:00, cu o ceremonie militară. 

În data de 25 octombrie 2022, începând cu orele 10.00, Garnizoana militară Sfântu Gheorghe organizează o ceremonie militară la Grupul Statuar „Mihai Viteazul”, iar în intervalul 10.30 — 14.00, activități de promovare a profesiei militare în Piața Libertății, prezentare activități de instrucție specifice militarilor (prezentare armament, tehnică și aparatură din dotare, prezentare materiale de alpinism și executarea unor procedee specifice instrucției alpine, executarea unor procedee specifice instrucției călare, concurs de tras frânghia, concurs de aruncare a grenadelor de mână de exercițiu la precizie), pentru a marca sărbătorirea «ZILEI ARMATEI ROMÂNIEI»”, se arată într-o informare de presă transmisă redacției „Observatorul de Covasna”. 

Aceeași sursă notează și că militarii din Garnizoana Sfântu Gheorghe vor continua tradiția pornită încă din anul 1996, de a arbora, cu ocazia „Zilei Armatei României”, dar și a „Zilei Vânătorilor de Munte”, drapelul național pe cel mai înalt vârf din țară — Vârful Moldoveanu (2544 m). Acest eveniment va fi organizat în perioada 26 - 27 octombrie 2022. 

Reamintim că, tot în scopul celebrării Zilei Armatei, militarii au organizat și Ștafeta Veteranilor – Invictus, care a trecut și prin județul Covasna în 10 și 11 octombrie. Aproape 80 de persoane au luat startul din fața Statuii Ostașului Român din Sfântu Gheorghe cu un obiectiv clar: să alerge sau să pedaleze, în total, pe rând sau împreună, aproape 70 de kilometri cu ștafeta, până la Miercurea Ciuc. 

De asemenea, pe pagina de Facebook a Centrului Militar Județean Covasna. a fost organizat și concursul cu desene cu tema „Armata prin ochii copiilor”, unde au participat elevi de la școlile din județ. 

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.