Zi de foc pentru pompierii covăsneni, la început de noiembrie
Printre intervenții, s-au numărat și trei incendii
Prima zi a lunii noiembrie a lăsat în urmă un bilanț stufos pentru pompierii covăsneni, care numără trei intervenții pentru lichidarea incendiilor izbucnite la două case de locuit, unul la Căpeni și altul la Ghelința, respectiv un incendiu de pădure, la Oituz.
În cazul incendiului de la Căpeni, a fost vorba despre un foc pornit de la un scurtcircuit.
„În jurul orei 14:15, echipajele de pompieri ce își desfășoară activitatea în orașul Baraolt au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Căpeni.
Incendiul, a cărui cauză probabilă o reprezintă un scurtcircuit electric, a fost lichidat în scurt timp după ce flăcările au cuprins mobilierul unei camere.
La fața locului au intervenit în sprijin și membrii SVSU Baraolt”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Covasna.
Al doilea incendiu care a vizat o locuință din județ s-a manifestat la Ghelința. Stingerea a durat aproximativ două ore.
„În jurul orei 17:37, pompierii Secției Târgu Secuiesc au intervenit de urgență în localitatea Ghelința pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit.
La fața locului s-a intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și un echipaj SMURD.
Pompierii militari sprijiniți de membrii SVSU Ghelința au lichidat incendiul în aproximativ 2 ore.
A ars acoperișul casei confecționat din lemn pe o suprafață de circa 120 mp, iar bunurile din interior au fost degradate de fumul propagat de incendiu.
Din primele cercetări efectuate, incendiul a fost provocat de jar sau scântei provenite de la un coș de fum deteriorat”, mai arată comunicatul de presă.
Este de precizat și că între cele două intervenții, alți pompieri covăsneni erau în județul Bacău, la Oituz, unde au ajutat la stingerea unui incendiu de pădure.
„În jurul orei 14:32, cei 19 pompieri militari încep intervenția de stingere a incendiului de pădure din localitatea Oituz, județul Bacău.
Pompierii covăsneni au plecat de dimineață pentru a acționa in sprijinul colegilor din cadrul ISU Bacău în lupta cu incendiul ce se manifestă pe circa 12 hectare la litieră, cioate şi doborâturi, într-o pădure aflată sub administrarea Ocolului Silvic Privat Oituz”, transmite ISU.
Nu în ultimul rând, pe 1 noiembrie, la Micfalău a fost în prima parte a zilei un accident, în care au fost implicate trei mașini și tot atâtea persoane. „Echipajele de pompieri au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar paramedici SMURD au evaluat medical cele trei persoane implicate în eveniment, ulterior acestea au refuzat transportul la spital”, se mai arată în bilanțul ISU.