ACTUALITATE 23 martie 2017

Vremea va fi deosebit de caldă. Prognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă

de Mediafax | 1577 vizualizări

VINERI. Vremea va fi deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia zonei litorale unde valorile vor fi în continuare apropiate de mediile climatologic specifice, informează ANM. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 24 grade, mai scăzute în estul Dobrogei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nordul, centrul şi estul ţării, precum şi la munte, unde local vor fi averse şi se vor semnala descărcări electrice. Mai ales în a doua parte a intervalului, în nord-est vor fi condiţii pentru grindină. Pe crestele Carpaţilor Orientali, în cursul nopţii, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, cu viteze mai mari noaptea în est şi în sud. Minimele termice vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade. În orele dimineţii, în Dobrogea izolat ceaţa va persista.

SÂMBĂTĂ. Vremea se va răci accentuat în majoritatea zonelor. Vor fi înnorări mai persistente în centrul, estul şi sud-estul ţării, unde va ploua local, precum şi în zona montană, unde precipitaţiile, în general slabe, vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În cursul nopţii precipitaţii mixte se vor semnala şi în regiunile nordice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe timpul zilei la munte şi local în regiunile sudice şi sud-estice, dar şi în partea de vest a teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 15 grade, uşor mai ridicate în Banat, sudul Crişanei şi vestul Olteniei; minimele termice vor fi cuprinse între -1 şi 7 grade.

Teme articol: vremea meteo
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.