ACTUALITATE 5 aprilie 2017

Vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit. Prognoza meteo pentru joi şi vineri

de Mediafax | 1466 vizualizări

JOI. Vremea va fi în general instabilă şi va deveni mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă în majoritatea regiunilor, informează ANM. Cerul va avea înnorări temporar accentuate. Vor fi ploi, mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi pe arii restrânse vor fi condiţii de grindină. La munte, treptat, vor predomina ninsorile, iar noaptea, în Transilvania, se vor semnala precipitaţii mixte. Local cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în toate zonele, viteze mai mari urmând a se înregistra în sud-vestul ţării şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 19 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade. Noaptea vor fi condiţii de brumă, în nord-vestul şi centrul teritoriului.

VINERI. Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată în toată ţara. Cerul va avea înnorări, iar local şi temporar va ploua în majoritatea regiunilor. În zona montană vor predomina ninsorile, iar pe arii restrânse în Maramureş, Transilvania şi Moldova, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Mai ales în cursul zilei, vântul va prezenta intensificări în toate zonele, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 16 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade. Noaptea, cu precădere în nord-vest şi centru se va semnala brumă.

 

 

Teme articol: vremea meteo
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.