ACTUALITATE Acum 10 ore, 13 minute

Violență domestică în Barcani: un bărbat este acum monitorizat electronic

de Ștefania Găvăneci | 798 vizualizări

Un bărbat de 31 de ani și-a agresat soția marți, 22 aprilie, în Barcani. Agresiunea a avut loc pe fondul consumului de alcool și al unui conflict verbal. Conform IPJ Covasna, bărbatul are acum interdicție de a se apropia de femeia de 35 de ani timp de cinci zile. În plus, acesta are acum și o brățară electronică pentru urmărirea respectării măsurilor impuse. 

Totul a pornit de la o ceartă și pe fondul consumului de alcool. 

În seara zilei de marți, 22 aprilie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Întorsura Buzăului au intervenit de urgență în localitatea Barcani, în urma unei sesizări primite de la o femeie în vârstă de 35 de ani, care a reclamat că a fost victima unei agresiuni comise de soțul său.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict verbal, bărbatul, în vârstă de 31 de ani, ar fi exercitat acte de violență fizică asupra partenerei sale”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Covasna. 

Pentru a preveni repetarea sau agravarea comportamentului agresiv, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pe o perioadă de 5 zile. Astfel, agresorului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de victimă și de ceilalți membri ai familiei, mai transmit oamenii legii.

De asemenea, bărbatul a fost plasat sub supraveghere electronică și este obligat să poarte un dispozitiv de monitorizare care permite urmărirea respectării măsurilor de protecție dispuse.

Inspectoratul de Poliție Județean Covasna reamintește că intervențiile rapide în cazurile de violență domestică sunt esențiale pentru protejarea victimelor și că legislația prevede instrumente eficiente, precum ordinul de protecție provizoriu și monitorizarea electronică, menite să reducă riscurile și să prevină recidiva comportamentelor abuzive.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.