VIDEO ISU Covasna scoate la concurs 6 posturi din sursă externă
Dintre acestea, 4 posturi sunt de ofițer și 2 de subofițer
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna va organiza anul viitor concurs. Șase posturi vor fi puse la bătate.
Patru dintre acestea sunt destinate ofițerilor, respectiv absolvenților de studii superioare în domeniu, iar celelalte două subofițerilor, adică persoanelor care dețin diplomă de Bacalaureat.
Posturile sunt împărțite astfel:
- INSPECŢIA DE PREVENIRE – AVIZARE-AUTORIZARE - OFIŢER SPECIALIST II
- SERVICIULUI COMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI
- COMUNICAŢII - OFIŢER SPECIALIST II
- TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI - SUBOFIŢER TEHNIC PRINCIPAL
- SERVICIULUI LOGISTIC
- TEHNIC - OFIŢER SPECIALIST I
- PATRIMONIU IMOBILIAR - OFIŢER SPECIALIST I
- SERVICIULUI RESURSE UMANE
- ÎNCADRARE-GESTIUNE PERSONAL - SUBOFIŢER TEHNIC PRINCIPAL.
Cerinţele care trebuie îndeplinite, documentele necesare şi celelalte precizări vor fi detaliate în anunţurile ce vor fi publicate pe site-ul unităţii, www.isujcv.ro şi la avizierul de la sediul inspectoratului.
Probele de concurs vor fi:
-Traseul aplicativ conform OMAI nr. 144/2017 – (candidaţii vor fi declaraţi Promovat sau Nepromovat pentru proba următoare);
-Test scris – din tematica şi bibliografia stabilită de comisiile de concurs.
În cazul în care se constată rezultat de egalitate între mai mulţi candidaţi, departajarea se va face printr-un interviu pe subiecte profesioanle, din aceeaşi tematică şi bibliografie.
Calendarul activităţilor (sintetic):
- ianuarie – depunerea cererilor şi completarea dosarelor de recrutare;
- februarie – proba traseul aplicativ;
- martie – proba testul scris.