ACTUALITATE 19 septembrie 2023

Vălenii, din nou împreună la festival

de Diana Pantelimon | 1061 vizualizări

Anul trecut, Festivalul Vălenilor din comuna Valea Mare a avut un real succes. Drept urmare, organizatorii s-au mobilizat și au făcut posibilă o a doua ediție, devenind astfel o tradiție. Sărbătoarea comunei a fost mult așteptată de localnici și de cei din împrejurimi. Dovadă stă faptul că publicul, de data aceasta, a fost mai numeros. Cu mic, cu mare, de la copii și până la cei în etate, cu toții s-au putut bucura de un program de calitate, pus în scenă cu multă muncă în spate, în weekendul 16-17 septembrie a.c.

Sâmbătă seara, pe 16 septembrie, a avut loc „încălzirea” pentru ceea ce a urmat duminică. Au urcat pe scenă artiștii Alessia, What's Up și comediantul Victor Drăgan. Apoi petrecerea a continuat în jurul unui mare foc de tabără.

Deschiderea oficială a festivalului a avut loc duminică, atunci când primarul comunei, Bogdan Ștefan Marin, a adresat câteva cuvinte publicului.

„Ne bucurăm că sunteți alături de noi la a doua ediție a Festivalului Vălenilor și vă mulțumim pentru asta. Tot mereu se spune că prima este mai grea, dar se pare că nu este chiar așa. De la an la an așteptările cresc, iar noi ne străduim să facem tot mai bine, să diversificăm programul, să aducem artiști cunoscuți, să fie mereu ceva nou, să creștem frumos. Sper că v-ați distrat și v-ați simțit bine aseară, continuăm și astăzi, iar la urmă așteptăm nota dumneavoastră. Toate acestea nu s-ar fi putut face fără ajutor, așa că mulțumesc sponsorilor, care sunt mereu lângă noi; echipei din Primărie, pentru implicare și devotament, când ai o așa echipă în spate, poți face orice; Consiliului Local Valea Mare; echipei de voluntari, mulțumim că ne sunteți mereu aproape ori de câte ori este nevoie; Asociației din Suflet pentru Văleni;  staff-ului de la scenă, sonorizare și lumini; comercianților care se străduiesc să ne ofere produse de calitate; tuturor celor care s-au implicat ca acest eveniment să fie unul reușit. Formăm o comunitate tot mai unită și asta nu poate decât să mă bucure și să mă facă să cred că suntem pe drumul cel bun. Vă mulțumim și vă urăm distracție plăcută! Și nu uitați: «scopul este unul singur, să ne simțim bine împreună»”, a spus primarul, în deschiderea programului.

Au urcat apoi pe scenă Corul „Avram Iancu” din Valea Mare, Asociația Corală „Plai Întorsurean”, Ansamblul de cântece și dansuri „Românașul”, Corul „Voineștenii”, Ansamblul de dansuri „Florile Zagonului”, Grupul Vocal „Pădurenii” din Barcani, Miruna Vereguț, Ioana Bozga, Ansamblul „Cununa Carpaților” din Întorsura Buzăului, Corul Bărbătesc „Voievozii Munților” din Vâlcele, Lorenna, Marius Ciprian Pop și formația GREEK4U.

Programul s-a decalat însă, deoarece artiștii de sâmbătă seara au dorit să facă din nou spectacol, benevol. Astfel, Alessia și What's Up au fost primiți cu bucurie, chiote și aplauze de către publicul din Valea Mare.

„Aseară a fost un adevărat show. Alessia și What's Up, au mai rămas să se bucure și a doua zi alături de noi și nu s-au putut abține să nu urce din nou pe scenă, de data aceasta benevol. Programul s-a decalat deoarece ei cu greu s-au lăsat dați jos, mai ales What's Up.

Cu toții au fost la înălțime, Lorenna a încălzit publicul apoi ne-am bucurat de vocea minunată a lui Marius Ciprian Pop, care ne-a și emoționat cu cântecele și cuvintele lui până la «piele de găină». GREEK4U au încheiat seara cu un spectacol incendiar, nu ne-am putut abține să nu dansăm cu toții pe ritmul îndrăgitelor piese grecești.

A fost o seară pe care cu siguranță nu o să o uităm curând, o seară de «povestit nepoților»”, a declarat luni, pentru redacția noastră, primarul Bogdan Ștefan Marin.

Un moment emoționant a fost focul de artificii, care, pe ritmul muzical „Cucerirea Paradisului” al compozitorului grec Vangelis, a durat șapte minute.

Deși a fost vreme frumoasă, însorită, un vânt rece și-a făcut simțită prezența. Dar acest lucru nu i-a împiedicat pe cei prezenți să se bucure de sărbătoare.

„E cam rece, se simte miros de toamnă, dar este normal. Noi însă ne bucurăm de această ocazie să ne mai vedem cu prietenii, cunoștințele. Spectacolele sunt bune, muzica e de petrecere, micii și berea sunt nelipsite, desigur”, ne-a dezvăluit Gheorghe Hosu, prezent la eveniment.

Pentru Maria Bularca, o doamnă din localitatea învecinată, Întorsura Buzăului, sărbătoarea de la Valea Mare a reprezentat o ultimă petrecere românească, înainte de a pleca înapoi la muncă în Italia.

„E frumos, e cu veselie și libertate. Simt libertatea de dinaintea începerii serviciului, căci mâine mă întorc la muncă în Italia. Mi-a plăcut jocul din fața scenei. Am intrat și eu în horă, m-am mai încălzit”, ne-a spus, cu bucurie în ochi, Maria Bularca.

Față de prima ediție, aceasta este una mai reușită, ne-au spus mai multe persoane.

„Am fost și anul trecut și chiar se vede că a crescut. Artiști mai buni, atmosferă chiar ca o sărbătoare. Felicitări primarului și echipei sale. Se cunoaște că au muncit pentru ca noi să ne bucurăm ca de o sărbătoare a noastră, a vălenilor”, ne-a mărturisit un domn din Valea Mare, care a dorit să rămână anonim.

La prima ediție, noi, „observatorii” de Covasna, am fost siguri că evenimentul va lua amploare și va scoate din anonimat comuna covăsneană. Nu ne-am înșelat. Iată că la doar a doua ediție, acesta a fost din nou la înălțime. Terenul pe care s-a desfășurat a fost foarte bine organizat, cu parcare delimitată, cu mâncare diversă, corturi de servire a mesei, toalete suficiente și curățenie. Totodată, copiii au avut parte de distracție cu mascotele-personaje din desene animate, la tobogane gonflabile sau la atelierul de colorat și pictură pe față.

Festivalul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Valea Mare, împreună cu Asociația „Din Suflet pentru Văleni”. Anul acesta au participat aproximativ 2.000 de spectatori. E clar deja că, având în vedere succesul de până acum, organizatorii au o responsabilitate importantă în a ține la înălțime și viitoarele ediții.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.