ACTUALITATE 18 iunie 2013

Vacanţele estivale – între bucuria relaxării și puterea buzunarului

de Monica Vrânceanu, Székely Emőke | 620 vizualizări

Sezonul concediilor a început pentru unii, iar pentru alţii se apropie cu paşi repede. Căldura de afară, precum și oboseala acumulată peste an, ne fac pe fiecare dintre noi să căutăm variantele cele mai potrivite pentru câteva zile de binemeritată relaxare. Din păcate însă, această relaxare nu presupune doar voință și disponibilitate ci inclusiv bani, astfel că alegerile nu sunt mereu chiar atât de simple. Prin urmare, chiar dacă mulți dintre noi am avea idei și dorințe legate de concediu, sunt mai puțini cei care vor reuși, într-adevăr, să și le îndeplinească. Pe de altă parte, agențiile și operatorii de turism s-au adaptat perioadei de criză și instabilitate financiară, așa că fiecare oferă diverse variante de concediu, potrivite câștigurilor mari dar și celor mai modeste. Oferte cât cuprinde în toate locațiile Reprezentantul unei agenții de turism din Sfântu Gheorghe, Kádár Attila, spune că odată cu încălzirea vremii s-au înmulțit și solicitările de oferte. De unde până la începutul acestei săptămâni nu existase așa un mare interes, birourile agenției s-au umplut în ultimele zile, oamenii plănuind concedii în diverse locații. Potrivit lui Kádár, cele mai căutate oferte sunt cele pentru litoralul românesc și cel bulgăresc, insulele din Grecia sau staţiunile balneare din Ungaria. Există, de asemenea, cereri pentru locuri mai îndepărtate, iar Turcia se află în preferințele covăsnenilor, pe care nu-i sperie recentele evenimente violente de acolo, mai ales că zonele turistice nu sunt afectate. „Tarifele depind foarte mult de pachetul pe care îl alege clientul și de perioada dorită, fiind evident că în extrasezon este mai ieftin. Turcia este foarte căutată și avem oferte de lux, la 900 de euro / persoană o săptămână, dar avem și oferte cu 300 de euro/ persoană în Bulgaria, all inclusive, la hotel de 3 stele. Ofertele sunt foarte diversificate, adaptate cerințelor clienților și flexibile”, a explicat Kádár Attila. În ceea ce privește destinațiile exotice, acesta a spus că la modă sunt vacanțele în Dubai sau Caraibe. În vreme ce pentru Dubai există oferte avantajoase, pentru o vacanță de șapte zile în Caraibe o persoană scoate din buzunar în jur de 2.000 de euro. În aceste condiții, vacanțele în Caraibe sunt cumpărate de numai 4-5 persoane din județul nostru în decursul unui an întreg. „Mi-ar plăcea să ne permitem o vacanță în Caraibe, dar până când ne vom îmbogăți subit, o să ne mulțumim cu litoralul nostru. Am planuit să stăm două săptămâni la Costinești în această vară, am găsit o pensiune cu prețuri accesibile, care dă și o reducere pentru cei care stau mai mult. Bani nu cred că vom cheltui mai mulți, că și acasă cheltuim, dar ideea e să ieșim din oraș, să nu mai vedem cunoscuți la tot pasul, să facem altceva. Am alocat 3.000 de lei pentru această vacanță, cred că ne vom înacadra în sumă”, ne-a spus Sorin, în vârstă de 34 de ani, soț și tată a doi copii. Oferte tematice Specialiștii în turism spun că sunt la căutare și vacanțele tematice. Iubitorii Formulei 1, de exemplu, pot alege să meargă la Hungaroring. Cele mai scumpe bilete pentru întreg weekend-ul de F1 costă 450 de euro, acesta fiind însă doar biletul de intrare la circuit. Sunt însă și bilete mai ieftine, la 90 de euro. Dacă nu sunteți iubitori ai sportului, dar vă place muzica bună, puteți alege un mini sejur de două nopți la Viena și să mergeți la concertul lui Leonard Cohen sau Bon Jovi. Prețurile încep de la 225 de euro și pot ajunge la 300 de euro dacă alegeți să vă cazați la un hotel de 4 stele. Unii nici nu vor să audă de agenții, alții fac economii prețioase Sunt și persoane care nici în ruptul capului nu ar apela la serviciile unei agenții de turism. Andreea este o astfel de persoană, care ne-a declarat că la fel ca în anii trecuți, va merge „de capul ei” în vacanță. „Nu îmi plac vacanțele programate, în care cineva îmi face programul la minut. Se merge în grup, bifezi 10 clădiri celebre că le-ai văzut, dar de fapt nu ai apucat decât să îți faci o poză la clădirea respectivă pe care o postezi apoi pe Facebook. Eu prefer vacanțele pe care mi le fac eu, adică mă urc în tren sau în avion, ajung într-un oraș anume, dar fără să am cazare rezervată. Astfel intră în peisaj spontaneitatea, ceea ce cred că este cheia unei vacanțe reușite” – ne-a declarat tânăra. vacanta de vara 2 La rândul său, Valeria, în vârstă de 30 de ani, mama unui băiețel de trei ani, spune că în această vară vor merge pe litoralul nostru pentru câteva zile. Înainte de asta însă, plănuiește să plece cu soțul său în Elveția, pentru șapte zile. „Facem un concediu mai deosebit, avem acolo niște prieteni, ne vom caza la ei, deci vom scuti banii de cazare. Biletele de avion le-am luat din timp, mult mai ieftin... Cred că prefer așa, căci o vacanță în Elveția nu ne-am fi permis, mai ales că e o țară tare scumpă”, ne-a spus aceasta. Vlad are 35 de ani și este un împătimit al sporturilor de iarnă. Și pentru că nu-l dau banii afară din casă, a decis că în acest an va investi într-un concediu de iarnă, dorind să meargă la schi în Austria; prin urmare, va renunța la concediul de vară și cheltuielile aferente. Am pus în balanță ce-mi doresc mai mult și am decis că vreau să merg câteva zile la schi, la iarnă. E pasiunea mea, așa că aleg ca în această vară să-mi iau câteva zile libere în care mă voi relaxa acasă, voi ieși la câte o bere pe terasă, voi merge la ștrand… adică voi cheltui așa, mai cumpătat şi voi strânge bani pentru la iarnă”, ne-a explicat Vlad. Concedii ieftine prin sindicate sau bilete Dincolo de ofertele agențiilor, concedii se mai pot face și accesând biletele de tratament ce vin prin Casa de Pensii; dincolo de pensionari, sunt și alte categorii sociale care pot beneficia de aceste bilete ce oferă sejururi în stațiunile țării, inclusiv pe litoral. Și tot de concedii la prețuri mai avantajoase au parte și angajații unor instituții ale statului, care prin sindicatele proprii pot obține locuri cu prețuri bune, la munte sau la mare. Există însă și oameni care nu-și vor permite deloc un concediu, iar dacă aceștia sunt părinți sunt bucuroși că vor reuși să-i trimită măcar pe copii într-o tabără de câteva zile. Anul trecut aproape 770.000 de români au fost în străinătate în vacanţe, în scădere cu 11% față de 2011. Cei mai mulți dintre cei care merg în vacanţe externe ajung în destinaţii din Europa, potrivit datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică (INS), iar în afara Europei au ajuns aproximativ 13.500 de vizitatori din România, faţă de 19.700 în 2011. La scăderea numărului de români în vacanţe în străinătate a contribuit şi prelungirea crizei economice, iar din acest motiv, numărul turiştilor pe litoralul românesc a crescut cu 36% anul trecut, la aproape 2 milioane de persoane. Potrivit INS, anul trecut au fost în vacanţe în ţară peste 15,8 milioane de români, în creştere cu 32% comparativ cu anul precedent, însă cel mai interesant este că jumătate dintre aceștia și-au petrecut concediile la prieteni, părinți, bunici sau rude.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.