Urşii au ucis peste 500 de animale domestice şi au distrus zeci de hectare de culturi agricole
Urşii au ucis anul acesta peste 500 de animale domestice în judeţul Covasna şi au distrus zeci de hectare de culturi agricole, relevă un bilanţ al Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Covasna.
Potrivit acestuia, anul acesta, urşii au omorât 437 de oi şi 50 de capre, 42 de vaci, 4 porci, 3 cai, 70 de găini şi 32 de familii de albine.
De asemenea, au distrus 12 hectare cultivate cu sfeclă de zahăr, 25 de hectare cu porumb, 2,6 hectare cu soia, 3 hectare de ovăz, 4 hectare de floarea-soarelui şi 95 de pomi fructiferi.
Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, a precizat că atacurile urşilor s-au înmulţit în ultimii doi ani, aceştia apropiindu-se tot mai mult de gospodăriile populaţiei.
„Dacă în anul 2014 s-au înregistrat 176 de cazuri, în 2015 au fost 58, iar în 2016, 120 de cazuri. În schimb, anul trecut au fost 248, iar anul acesta avem deja 184. Deci, dacă iarna aceasta urşii nu intră la hibernare, atunci cu siguranţă vor continua atacurile (...) S-au învăţat în curţile oamenilor, au devenit „coteţari“ cum s-ar spune, nu mai caută mâncare în pădure (...) Săptămâna aceasta, au atacat la Moacşa şi la Brăduţ, aproape în fiecare zi sunt semnalate incidente, prin urmare şi statistica se schimbă de la o zi la alta“, a declarat pentru AGERPRES Gheorghe Neagu.
Directorul APM Covasna a mai spus că, anul acesta, judeţul Covasna a primit derogare din partea Ministerului Mediului pentru împuşcarea a 25 de urşi, care au fost deja „recoltaţi“.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat că urşii s-au înmulţit foarte mult în ultimii ani, potrivit estimărilor, pe teritoriul judeţului existând circa 1200 de exemplare.
„Efectivul de urşi este de aproape două ori mai mare decât ar putea trăi în acest habitat. Pe suprafaţa judeţului ar putea trăi 700-800 de urşi şi sunt peste 1200 (...) Sunt două posibilităţi - recoltare preventivă şi intervenţie punctuală în acele cazuri în care urşii intră în localităţi şi în gospodăriile populaţiei şi fac pagube. Dacă nu se ia decizia de recoltare preventivă (...), atunci situaţia se va înrăutăţi“, a declarat Tamas Sandor.
Acesta a subliniat că nu se doreşte „decimarea“ populaţiei de urşi, ci „restabilirea echilibrului“ dintre oameni şi animalele sălbatice.