ACTUALITATE 3 mai 2015

Uriah Heep – o legendă care își confirmă existența

de Mirela Cara | 61 vizualizări

Ritmurile rock ale legendarei trupe Uriah Heep au invadat Piața Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, care a fost luată cu asalt de publicul dornic să participe la concert. Formată în 1969, trupa britanică rock a devenit în scurt timp foarte cunoscută în întreaga Europă, pentru ca ulterior să devină celebră în lume, intrând în competiție cu formații precum Led Zeppelin și Deep Purple, unele dintre cele mai îndrăgite trupe rock ale anilor ‘70.

Ca niște adevărați profesioniști, artiștii de la Uriah Heep au urcat pe scenă la ora 22:00, cum erau programați și au cântat fără întrerupere timp de o oră și jumătate. Ploaia măruntă care a căzut peste cei prezenți nu a fost deloc un impediment pentru ca show-ul energic al celebrului grup muzical să se producă la cel mai înalt nivel. Acoperiți de umbrele, impermeabile sau glugi, oamenii au dansat și au scandat numele trupei cu entuziasm, iar spre final, au cântat împreună cu artiștii refrenul hitului „Lady in Black”. Cei care s-au aflat mai aproape de scenă l-au putut vedea chiar și pe primarul Antal Árpád, bucurându-se de show-ul oferit de renumiții britanici pe scena din Sfântu Gheorghe.

Uriah Heep mai 2015 - 7

Deși trecuți demult de prima tinerețe, membrii trupei Uriah Heep se simt în formă și fac turnee în întreaga lume. Pentru publicul din România, ei sunt mai mult decât o legendă, întrucât, în vremurile comuniste, când tinerilor nu li se permitea contactul cu influențele culturale ale Occidentului, muzica lor era ascultată clandestin și reprezenta pentru cei mai mulți un mod de evadare din izolarea opresivă impusă de sistem.

Astfel, venind la Sfântu Gheorghe, un oraș despre care nu știau nimic, membrii grupului Uriah Heep au avut surpriza plăcută de a se întâlni la conferința de presă cu un inginer din Gheorgheni, pe nume Bakó Kálmán, care în tinerețe asculta pe furiș postul de radio Europa Liberă și, vrând să împartă bucuria cu alți tineri de vârsta lui, a înregistrat una dintre piesele formației, difuzate pe respectivul post de radio. Acest gest i-a adus mari probleme cu Securitatea, care a descoperit înregistrarea, însă faptul de a se afla față în față cu idolii săi și a le împărtăși experiența pare că a vindecat rănile trecutului. Un alt fan cu care s-au întâlnit cei de la Uriah Heep a fost preotul reformat de la biserica din Malnaş, Balla Barna. El le-a fost prezentat artiștilor după ce, auzind că aceștia vor susține un concert la Sfântu Gheorghe, a intrat pe site-ul oficial al trupei pentru a se convinge că nu e vorba doar despre un zvon. În felul acesta, a descoperit că denumirea orașului fusese scrisă greșit pe site-ul oficial al grupului, motiv pentru care le-a cerut printr-o scrisoare electronică să rescrie corect numele orașului, în maghiară și română. Corecturile au fost făcute, preotul a primit răspuns de mulțumire la e-mail, iar acum a avut prilejul de a sta față în față cu cei pe care i-a ascultat și admirat toată viața. Pentru artiști întâlnirea cu cei doi a fost surprinzătoare, întrucât niciodată nu se gândiseră la consecințele pe care muzica lor le-ar putea produce în viața unui om.

Scopul lor în viață: să aducă muzica aproape de sufletele oamenilor

Întrebați în cadrul conferinței de presă ce-i mai motivează să facă turnee în întreaga lume, acum când au destul de mulți bani și când nici nu mai sunt atât de tineri, artiștii au precizat că scopul lor în viață este să aducă muzica aproape de sufletele oamenilor. Ei au adăugat că nu intenționează să se retragă și că vor face ceea ce le place atât timp cât vor avea forță și energie sau, „Forever!”, cum s-a exprimat unul dintre muzicieni. Ei au spus, de asemenea, că a fi muzician este cea mai frumoasă meserie din lume și că nu și-ar dori să schimbe nimic niciodată, pentru că jobul pe care și l-au ales li se potrivește perfect.

Chiar dacă este trupa de suflet a multora dintre cei care și-au trăit adolescența și tinerețea în vremurile comuniste, Uriah Heep este cunoscută și apreciată și de o mare parte a publicului foarte tânăr, ceea ce s-a putut vedea și la concertul de sâmbătă, unde tinerii s-au adunat pentru a se bucura de muzica specială a rockerilor britanici. „Eu am descoperit Uriah Heep de la tata. El asculta mereu când eram mic și așa i-am auzit și eu. Nu pot să spun că mi-au plăcut la început, dar, după un timp, am fost mai atent și la versuri și au ajuns să-mi placă din ce în ce mai mult. Îmi pare rău că tata nu a putut ajunge la concertul lor în seara asta, dar mă bucur că eu am avut acest prilej și o să-i spun cum a fost. Am și filmat puțin ca să vadă și el măcar în înregistrare – ne-a declarat un tânăr participant la concert.

„Eu habar n-aveam ce cântă Uriah Heep. După nume, parcă îi știam, dar nu eram așa sigură cine sunt. Concertul din seara asta a fost chiar o surpriză pentru mine și mă bucur că am ales să vin. E ciudat cum oameni de vârsta lor reușesc să transmită atâta energie și să facă un show de asemenea calibru – au fost cuvintele Andreei D. din Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.