Urgenţe medicale în ultima săptămână
La Secția de Urgențe UPU-SMURD a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe, în intervalul 8-15 iunie s-au prezentat un număr de 649 pacienți. În 152 de cazuri specialiştii instituţiei au recurs la internare. În funcție de specialități cazurile înregistrate se divid în felul următor: Urgenţe cardio-vasculare: 34 (8 pacienți au necesitat internare – doi pentru infarct miocardic); Urgenţe neurologice: 50 (19 internați); Urgenţe chirurgicale: 143 (5 internați); Urgenţe de medicină internă: 145 (27 necesitând internare); Urgenţe pediatrice: 111 (La secția UPU-SMURD s-au prezentat un total de 151 de pacienți); Urgenţe psihiatrice: 46 (9 au fost internați); Urgenţe ginecologice: 37 (34 de internări); Urgenţe ortopedice (traume): 91 (în 11 cazuri a fost nevoie de internare).
La secția de specialitate a spitalului au decurs 19 nașteri, 9 fete, respectiv 10 băieți au venit pe lume.
În perioada de referință la secția UPUSMURD a fost primită o victimă de accidente rutiere. Bărbatul de 62 de ani a ajuns la spital cu poli-traumatisme, gravitatea acestora obligând specialiștii spitalului să îl transfere la secția de neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență Brașov.
Un număr total de 13 persoane au ajuns însă în stare avansată de ebrietate la secția UPU-SMURD a Spitalului, printre care și un minor de 14 ani. În nici un caz nu a fost nevoie de internare.
Săptămâna trecută 13 persoane au fost transportate la secție cu leziuni rezultate din agresiuni. Nici una nu a fost internată.
Trei persoane – un băiat de 14 ani și două femei, de 33, respectiv 42 de ani – au ajuns la spital săptămâna trecută în urma unor tentative de suicid. Ambele femei au fost diagnosticate cu intoxicație voluntară cu medicamente, iar minorul cu intoxicație cu aurolac. Tot el a încercat să-și taie venele de la antebraț. Momentan toți sunt internați la secția psihiatrie, sub observație.
Tot săptămâna trecută o femeie de 20 de ani a fost transportată la spital de către serviciul județean de ambulanță cu leziuni rezultate din electrocutare. Victima a suferit mai multe leziuni la nivelul coloanei cervicale, a brațului drept. Momentan se află internată la secția ATI a spitalului, în stare stabilă.
În afară de cele prezentate mai sus, un total de 50 de persoane s-au prezentat la Secția UPU-SMURD cu înțepături de căpușă. Nici una nu a fost internată.
Biroul de Presă
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe