ACTUALITATE 4 octombrie 2019

Un nou teren de fotbal lângă Boroșneu Mare

de Daniela Luca | 2706 vizualizări

Se preconizează că acesta va fi dat în funcțiune săptămâna viitoare 

Locuitorii din Várhegy, un cătun situat între Boroșneu Mare și Leț, vor avea curând un teren de fotbal. Primarul Comunei Boroșneu Mare, Ilie Nicolae, spune că deși este o investiție mică, este foarte utilă pentru copiii din zonă. 

Lucrările la terenul de fotbal au început săptămâna aceasta, iar autoritățile își propun să le finalizeze deja săptămâna viitoare. 

„În fața blocurilor din Várhegy anul trecut am pus niște tobogane, leagăne, bănci și balansoare. Copiii se jucau cu mingea acolo și aceasta sărea în stradă. Lângă este un teren care e al primăriei și am zis să amenajăm acolo un teren de sport pentru copii. Primăria a cumpărat material și am început lucrările. Am nivelat cu buldoexcavatorul primăriei, am adus nisip de aici de la noi, am nivelat totul. Am dat comandă de două plase ca să le pun în spate la porți. O să le cumpăr mingi și săptămâna viitoare o să aibă copiii unde să se joace, inclusiv cei de la școala I-IV din zonă. Pe viitor vrem să îl acoperim cu gazon”, ne-a spus Ilie Nicolae.

Acesta a precizat că investiția valorează aproximativ 2.000 de lei, bani din bugetul local al primăriei Boroșneu Mare, iar beneficiarii acesteia ar fi cei aproximativ 180 de locuitori ai cătunului. Construirea unei Case de Cultură în localitate este de asemenea în plan, conform conducerii primăriei, însă nu se știe deocamdată vreun termen anume. 

Tot la capitolul investițiilor recente edilul a menționat și noua poartă secuiască care a fost montată la începutul acestei săptămâni la intrarea în localitatea Leț. 

„Poarta secuiască am comandat-o la o firmă autorizată din Cernat și luni am instalat-o. Investiția este de 50.000 de mii de lei din bugetul local”, a mai precizat Ilie Nicolae. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.