ACTUALITATE 10 decembrie 2015

Un nou semafor în Sfântu Gheorghe

de Mirela Cara Dragu | 1005 vizualizări

La trecerea de pietoni care leagă magazinul Merkur de Șugaș se montează un semafor care va deveni funcțional până la sfârșitul acestui an

În 2015, municipiul Sfântu Gheorghe s-a aflat sub semnul schimbărilor majore în privința infrastructurii. Decizia municipalității de reamenajare a centrului, prin construirea unei piețe pietonale, a atras după sine modificări ale circulației care au nemulțumit un număr mare de șoferi.

Între aceste modificări se numără și introducerea circulației cu dublu sens pe Strada Grof Mikó Imre, cea care duce dinspre Parcul Elisabeta către magazinul Șugaș şi invers. În prezent, pe aceeași stradă se aduce o nouă schimbare. La trecerea de pietoni care face legătura dintre magazinul Șugaș și Merkur, se montează un semafor. „Montarea a început încă de miercuri și continuă și în aceste zile. Dacă totul decurge bine, până la sfârşitul anului semaforul va fi pus în funcțiune. Noi sperăm să îi putem da drumul cât mai curând”, a declarat administratorul public al orașului, Czimbalmos Kozma Csaba.

Semaforul este pentru unii dintre locuitorii orașului o binecuvântare, în vreme ce în opinia altora este o risipă de bani, aceștia considerând că erau lucrări mult mai importante de făcut în oraș, precum o trecere de pietoni între Billa-Kaufland și Covalact sau amenajarea de parcări în diverse zone din municipiu. „Acest semafor ar fi trebuit introdus de acum cinci ani. Dar mai bine mai târziu decât niciodată. Mi se pare o măsură binevenită pentru că oamenii traversau haotic pe la această trecere de pietoni la care un șofer pierdea minute bune așteptând să depășească zona. Rareori pietonii acordau prioritate și șoferilor, ne-a spus un conducător auto.

„După mine, nu era așa mare nevoie de acest semafor. Ani la rând s-a traversat aici fără să mai așteptăm minute în șir. Dar acum când se montează nu văd ce rost mai are să mai comentăm ceva. Oricum ceea ce credem noi nu contează”, a fost de părere o doamnă pieton.

„Sincer să fiu, mie proiectul ăsta cu piața pietonală și tot restul mi se pare un fel de tichie de mărgăritar pentru chel. Eu stau în Simeria. De când s-a introdus sens unic pe Strada Gábor Áron, ocolesc jumătate de oraș ca să ajung în centru. Semaforul ăsta era tot ce ne lipsea că în rest am rezolvat problemele”, ne-a mai declarat un șofer.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
R, 12 decembrie 2015
cred ca a nemultumit TOTI soferii, deci clar cu semaforul acolo nu mai intru pe Grof Miko Imre cu masina, problema e ca unii pietoni se arunca pe treceri fara sa se asigure, cu telefonul la ureche, cu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.