ACTUALITATE 6 septembrie 2019

Un nou pas pentru Family Adventure Park

de Daniela Luca | 2127 vizualizări

Investiția este de peste 4,7 milioane de euro 

Primăria Sfântu Gheorghe face noi pași pentru realizarea investiției care prevede construirea unui parc de aventură unic în țară. După ce în luna iulie s-a aflat în dezbatere publică, proiectul de hotărâre privind instituirea programului de dezvoltare locală pentru Family Adventure Park, a fost aprobat în cea mai recentă ședință a Consiliului Local.  

Parcul de aventură ar urma să fie construit pe diferite zone tematice pe un teren între municipiu şi staţiunea Şugaş-Băi și să se întindă pe o suprafață de peste 12 hectare. 

„Este un proiect destul de vechi pe care l-am propus și în strategia de dezvoltare a municipiului și anume înființarea unui parc tematic în Băile Șugaș, iar acest concept a fost extins cu  activități de agrement, educaționale și sportive. Este vorba de un teren de 14.765 metri pătrați. Acest proiect de hotărâre dacă dumneavoastră sunteți de acord, ar fi un prim pas pentru ca să inițiem scoaterea acestui teren din funcția de pășune. Acest plan se va putea face dacă vom avea aprobarea ministerului de resort. (...) Acesta ar fi un prim concept, dacă și dumneavoastră ați fi de acord, ar fi punctul în care să demarăm întocmirea planului pentru noua funcționalitate a terenului respectiv”, a punctat miercuri, 4 septembrie,  în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local, viceprimarul Sztakics Éva-Judit.

Conform proiectului de hotărâre, investiția este un concept unic la nivel național și va costa peste 4,7 milioane de euro. 

Cinema zburător, lifturi digitale, un carusel imens și un autobuz care te duce în vacanță 

Clădirea principală, cea interactivă, va asigura intrarea și ieșirea din parc și va găzdui un magazin de suveniruri, un restaurant și un bar cu terasă din sticlă deasupra lacului cu vedere spre parcul de aventură. 

Tot în această zonă va fi amplasat „Cinema-ul Zburător”, un cinema de ultimă generație. Ecranul imens ar urma să ocupe o parte din parter și din etaj, permițând cinematografului să urce și să coboare în timpul filmului, simulând astfel zborul peste orașe. De asemenea, la etaj se va regăsi și o sală de jocuri pentru copii de toate vârstele. 

Autoritățile iau în calcul și montarea în această zonă unor panouri solare care să asigure circa 50% din consumul de energie. 

O altă atracție care ar trebui să fie pe placul oricărui copil este zona „Magic & Water lift”. Un lift va coborî în lac, de unde prin tunelul de sticlă se va putea vedea lumea subacvatică, în timp ce un alt lift, complet digital, va simula coborârea în adâncuri și anumite pericole, cum ar fi inundarea acestuia. 

„Orășelul Gulliver” se va întinde pe o suprafață de 1,5 hectare și va constitui o zonă creată cu tehnologia 3D, clădiri și monumente renumite în toată lumea, micșorate la dimensiunea de doi metri. Cei mici se vor putea simți ca niște uriași dintr-un univers paralel văzând toată lumea într-o oră.  

Niște planete gigantice vor fi puse în ordinea lor cosmică în zona „Sistemul solar”, iar vizitatorii se vor putea plimba printre ele. Telescoapele și o navă gata de decolare își vor găsi de asemenea locul în această zonă.

Nici caruselul nu va lipsi din parcul de aventură. „Alpine Coaster” va avea o lungime de un kilometru, diferite înălțimi, dar și curbe surprinzătoare. 

Tot pe teritoriul parcului va fi amplasat și un „Bus Safari”. Deși pe exterior va arăta exact ca un autobuz școlar, surpriza îi va aștepta pe cei mici înăuntru. Ei vor pleca într-o vacanță imaginară cu ajutorul geamurilor care vor fi înlocuite cu ecrane care vor transmite în sincron imagini din călătorii în junglă, safari sau în cosmos.

Dezvoltarea turismului și oferta unor alternative de petrecere a timpului liber pentru familii sunt obiectivele principale ale proiectului. Inițiatorii estimează că investiția va fi finalizată într-un an și patru luni. 

Proiectul de hotărâre privind instituirea programului de dezvoltare locală pentru Family Adventure Park a fost aprobat cu 18 voturi, miercuri, 4 septembrie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Sfântu Gheorghe.  

Sursă foto: proiect de hotărâre

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.