ACTUALITATE 12 iunie 2018

Un nou caz de violență extremă asupra animalelor, la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1547 vizualizări

De această dată, un cal nevinovat a căzut pradă furiei nejustificate a oamenilor

Un videoclip în care un cal este bătut cu bestialitate a oripilat opinia publică, după ce a ieșit la iveală pe o rețea de socializare sâmbătă, 9 iunie. Imaginile sfâșietoare, filmate în cartierul Örkő din Sfântu Gheorghe, arată cum animalul, obligat să tragă după el o bucată de beton prinsă într-un cauciuc, este lovit cu biciul fără milă pentru că nu poate să își ducă la îndeplinire sarcina inutilă. Toate acestea în timp ce, de pe margine, scena era privită cu amuzament de ceilalți participanți.

Cazul ne-a fost adus în vedere de mai mulți cetățeni care ne-au sesizat situația prin mesaje pe Facebook.

„Haideți să tragem un semnal de alarmă și să-i „dezmoștenim” de aceste biete animale, care pe lângă faptul că sunt subnutrite, sunt tratate mai rău decât gladiatorii din vremea imperiului roman”, ne-a scris un covăsnean într-una dintre sesizări.

Poliția s-a sesizat din oficiu

Videoclipul șocant a ajuns și la polițiștii din Sfântu Gheorghe, care s-au sesizat din oficiu și acum cercetează situația.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe s-au sesizat din oficiu în urma apariției în spațiul public a acelor imagini și în momentul acesta se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și stabilirea încadrării juridice a faptei”, a declarat luni, pentru Observatorul de Covasna, purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Tolvaj – Marin.

Ce trebuie să facă cetățenii în astfel de cazuri

Cu toate că imaginile s-au răspândit rapid în mediul online și în trei zile a adunat peste 100 de distribuiri și a fost văzut de peste 10.000 de ori, nimeni nu a sesizat autoritățile și în mod oficial. Potrivit IPJ Covasna, pentru ca asemenea situații să își găsească rezolvare și vinovații să fie aduși în fața legii, autoritățile trebuie anunțate de urgență.

„Îi sfătuim pe oameni să sune de urgență la 112 pentru ca în cel mai scurt timp să se deplaseze un echipaj de poliție la fața locului pentru a efectua verificări. Asta este cel mai important: cu cât este făcută mai repede sesizarea cu atât cresc șansele să fie identificate persoanele implicate în acel eveniment”, ne-a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna.

Ce prevede legea privind protecția animalelor

Chiar dacă deocamdată cercetarea polițiștilor este încă departe de a face o încadrare a faptei, legea privind protecția animalelor prevede chiar și pedeapsa cu închisoarea pentru cei care maltratează animalele. Potrivit legii 205/2004, cruzimea faţă de animale, prin care se înţelege şi maltratarea, rănirea şi schingiuirea necuvântătoarelor, respectiv provocarea de suferinţe fizice şi psihice prin orice mijloace, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

„Nu pot să descriu ce simt și nici ce aș putea să fac cu oamenii ăștia. E revoltător ce se întâmplă acolo și mai revoltător este că sunt lăsați să facă așa ceva zilnic și nici o instituție care ar putea să facă ceva nu face nimic”, ne-a declarat și reprezentanta unei asociații de protecția animalelor din Sfântu Gheorghe, Kinga Pora.

Abuzurile contra animalelor rămân de multe ori nepedepsite

Chiar și în aceste condiții, este foarte probabil ca și în cazul în care vor fi identificați, indivizii din videoclipul publicat sâmbătă pe rețeaua de socializare să scape de nepedepsiți, cum, de altfel, s-a întâmplat în alte situații asemănătoare.

Un exemplu este cazul câinelui găsit spânzurat într-o pădure de lângă cartierul Simeria, în octombrie 2016. Judecătoria din Sfântu Gheorghe a decis ca agresorul, un tânăr în vârstă de 17 ani, să nu răspundă în fața legii nici măcar cu amendă penală, cu atât mai puțin cu închisoare pentru că „nu există interes public în realizarea obiectului acțiunii penale”. Asta cu toate că filmul uciderii câinelui fără stăpân, scos la suprafață de cercetările polițiștilor și procurorilor, descrie un comportament extrem de violent al agresorului.

„În data de 27 octombrie 2016, suspectul D.C.D. a găsit în apropierea locuinței sale un câine fără stăpân pe care l-a luat în curte. A doua zi, în jurul orei 12:00, împreună cu martorul B.G., luând cu ei un cărucior și câinele, s-au deplasat în pădure, pe str. Mileniului din municipiul Sfântu Gheorghe pentru a aduna lemne de foc. De la marginea pădurii, pe o distanță de circa 500 de metri spre interior, au legat câinele de cărucior cu o ață de balot, punându-l să tragă. Ulterior au încărcat căruciorul cu lemne, iar în jurul orei 14:00 s-au întors spre domiciliu punând câinele să tragă căruciorul. După câțiva metri, acesta a obosit și s-a culcat la pământ. Întrucât suspectul s-a supărat, a pus piciorul pe capul câinelui și, cu mâinile a tras de ața legată în jurul gâtului acestuia ștrangulându-l. Animalul a murit în scurt timp asfixiat, iar suspectul l-a agățat de un copac după care și-a continuat drumul spre casă”, potrivit comunicării de încheiere penală a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, publicată în aprilie 2017.

În februarie 2017, un alt câine comunitar în vârstă de aproximativ cinci ani, cu pui de câteva zile, din comuna Ozun a căzut în mâinile agresorilor, fiind bătut cu sălbăticie și lăsat aproape fără suflare. Arma folosită de agresori a fost un obiect contondent, asemenea unui ciocan, potrivit medicul care a preluat cazul câinelui. Nici în această situație, deznodământul nu s-a lăsat cu pedepsirea vinovaților.

O altă situație mai recentă, din mai 2018, a rămas din nou fără finalitate, ba mai mult, și-a găsit chiar justificare în chichițe legale. Este vorba despre cazul împușcăturilor din Ozun, în care un câine care și-a făcut adăpost într-un grajd din zona Râului Negru a fost rănit, cu intenție, de un paznic de vânătoare.

„Atât timp cât astfel de cruzimi și atrocități rămân fără pedeapsă pentru că din celelalte cazuri care am sesizat și am luptat în instanță pentru drepturile animalelor omorâte și chinuite răspunsul a fost citez „nu este interes public”, lucrurile vor rămâne așa și animalele vor fi chinuite și omorâte cu bestialitate în continuare. Eu personal mi-am pierdut încrederea în justiția noastră. Din păcate asta este țara noastră”, a încheiat reprezentanta asociației pentru protecția animalelor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.