Un local din Sfântu Gheorghe, pus la dispoziţie pentru o nouă acţiune de donare de sânge
O nouă acţiune de donare de sânge va fi organizată la sfârşitul acestei luni de către patronii unui local din centrul municipiul Sfântu Gheorghe, în cadrul campaniei „Be someone’s Hero! It’s in your Blood!” („Fii eroul cuiva! E în sângele tău!”), derulată în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Covasna.
Patronii localului Szimpla, Kinga şi Gyozo Jozsi, consideră că e mult mai confortabil să donezi sânge într-un mediu mai puţin convenţional şi speră să atragă un număr cât mai mare de donatori.
Acţiunea, cea de-a şasea din cadrul campaniei, va avea loc luni, 27 septembrie, între orele 8,00 şi 13,00, în localul situat în centrul municipiului Sfântu Gheorghe.
„Asta este ideea, sperăm să-i convingem şi pe cei care nu vor să doneze într-un spaţiu care aminteşte de un spital, iar ideea a pornit de la noi. Şi noi mergem regulat la donare de sânge, dar nu ne-a atras nimic în centru şi atunci am zis că altfel este într-un local, unde omul vine, bem o cafea înainte de donare, un pahar cu apă, iar după aceea bem un pahar de vin, mâncăm un cârnăcior, ascultăm muzică şi e altfel”, a declarat Gyozo Jozsi.
În contextul scăderii numărului de donatori, conducerea Centrului de Transfuzie Sanguină Covasna făcut repetate apeluri şi campanii de informare, conştientizare şi sensibilizare a cetăţenilor cu privire la importanţa şi beneficiile donării, menţionând că spitalele au în permanenţă nevoie de sânge.
„Când am pornit această campanie am căutat un nume sugestiv, să aibă impact (...) Am aflat că o pungă de sânge poate salva până la trei vieţi, deci e foarte importantă şi o donare şi de aici ne-a venit ideea de a intitula campania ‘Be someone’s Hero! It’s in your Blood!’ pentru că chiar poţi să fii eroul cuiva. Mulţi dintre noi, cred, am avut prieteni, membri din familie care au avut nevoie cândva de sânge”, a declarat Jozsi Kinga.
Recoltarea de sânge va fi realizată de către personalul specializat al Centrului de Transfuzie Sanguină Covasna.
Poate dona sânge orice persoană care are între 18 şi 60 de ani, peste 55 de kilograme şi o stare de sănătate bună.