ACTUALITATE 13 iunie 2019

Un grătar cu cât mai puține „urme” pentru mediu

de Daniela Luca | 1684 vizualizări

Sfaturi simple pentru a petrece timp în natură fără consecințe neplăcute

Locul în care facem grătarul este cel pe care îl „împărțim” cu cei care vin după noi și ne bucurăm de felul în care l-au lăsat cei de dinainte. Natura înseamnă însă mai mult decât curățenie. Mediul înconjurător are nevoie să fie protejat, iar din acest motiv trebuie să ținem cont de câteva reguli simple. Nu necesită prea mult efort ca natura din jurul nostru să rămână așa cum ai găsit-o sau chiar și mai curată.  

Vremea a fost caldă în weekendul trecut, motiv pentru care numeroși covăsneni au ales să se relaxeze în pădurea de lângă Vâlcele. Grătarele sfârâiau, iar mirosul se simțea de la distanță. Locul s-a transformat într-o parcare imensă, iar grătarele erau atât de numeroase încât creau senzația că fumul dens forma un nor deasupra mulțimii adunate în pădure.

Probabil că din neștiință sau chiar din neglijență, unii au ales să facă focul direct pe sol, iar această alegere i-ar fi costat scump.

Aprinderea focului pe sol, interzisă prin legea picnicului

Conform legii picnicului, în vigoare încă din 2012, aprinderea focului în locuri neamenajate este interzisă. Cei care nu respectă prevederile legii, riscă amenzi usturătoare.

„Focul trebuie să fie făcut în locuri special amenajate sau să se folosească grătare pe picioare.  E interzis prin legea picnicului ca focul să se facă pe sol, chiar dacă a mai fost făcut în acel loc. Dacă e o creangă pe jos, se poate lua, dar nici într-un caz să rupă crengi din copaci, dar asta intră în competența Gărzii Forestiere sau a Direcției Silvice. Cenușa trebuie strânsă, nu o poți arunca unde apuci, chiar dacă poate fi considerată ca îngrășământ, nu ai voie să o arunci”, ne-a explicat șeful de la Gărzii Naționale de Mediu Covasna, Lucian Cândea.

Autoritățile publice locale pun la dispoziție spații speciale în parcuri sau în afara orașelor pentru cei care doresc să organizeze picnicuri, însă în județul nostru sunt prea puține, spune Lucian Cândea.

„Astfel de spații sunt în zona Covasnei spre Valea Zânelor, spre Șugaș Băi sau la Reci. Din păcate sunt cam puține pentru județul Covasna. Dar asta nu poate fi o scuză, fiecare trebuie să se informeze cum să facă în așa fel încât să nu încalce legea”, a mai precizat specialistul.

Cine poate aplica sancțiuni

Este indicat ca cele necesare pentru focul de grătar, hârtia, cărbunii, să fie pregătite din timp și aduse de acasă, astfel încât să nu fie nevoie să cauți crengi atunci când ai ajuns la destinație sau, și mai rău, să le rupi.

„De asemenea, este important să nu părăsești zona în care ai făcut focul, să torni apă dacă e vatră special amenajată. Incendii nu s-au înregistrat din cauza asta, dar e bine să prevenim”, a mai precizat  Lucian Cândea.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în lege se fac de către reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de către ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, precum şi de către agenţii Poliţiei locale.

 „Verificăm și colegele mele de la Protecția Mediului fac această activitate mai ales în weekend și în zonele de agrement. Cum începe sezonul, și deja a început, noi mergem. Chiar dacă nu sunt gunoaie aruncate, colegii mei merg și le explică  oamenilor să nici nu facă. Eu zic că nu avem probleme mari din acest punct de vedere. Majoritatea oamenilor înțeleg că trebuie să strângă după ei, să nu lase mizerie și pe cât se poate, focul să fie făcut  în locurile unde deja au mai fost (n.red. în spații special amenajate)”, ne-a explicat șeful Poliției Locale din Sfântu Gheorghe, Hadnagy István.

Potrivit acestuia, legislația în vigoare le permite să îi pedepsească pe cei care aruncă deșeuri în spațiul public și nu respectă regulile de igienă cu amenzi între 300 și 1.000 de lei.  

Și șeful  Gărzii Naționale de Mediu Covasna, Lucian Cândea, a precizat că în urma salubrizărilor făcute în apropierea comunelor și oralelor din județ, au constatat că nu sunt cantități mari de gunoaie.

Alternative ecologice pentru un grătar „cu cap”

În ceea ce privește deșeurile, Becsey Éva, spune că putem să ne ușurăm viața dacă aducem la picnic cât mai puține recipiente care trebuie aruncate. Covăsneanca a creat pe o rețea de socializare un grup pentru a trage semnale de alarmă în scopul reducerii consumului de plastic în reședința de județ. Ea ne-a împărtășit și câteva alternative ecologice de care ar trebui să ținem cont dacă vrem să lăsăm în urma noastră un mediu cât mai curat.

„Concepția mea este să evit plasticul așa cum pot. Nu cumpăr apă, merg în piață având la mine cutii. Dacă nu cumpărăm recipiente, nici nu avem ce sorta”, spune Becsey Éva.

Este bine ca atunci când mergem să ne facem cumpărăturile pentru grătar, să folosim cutii, plase de pânză sau din hârtie. „Cerem în magazine carne, brânzeturi în cutii, la piață legumele și fructele în plase din pânza sau cutii aduse de acasă”, îndeamnă femeia.

Este indicat să evităm paharele și tacâmurile de unică folosință și să alegem mai degrabă paharele din plastic, bambus sau sticlă pe care le putem spăla și refolosi. Pentru ambalarea alimentelor, putem înlocui folia alimentară cu șervețelele de bumbac sau din ceară de albine.

Adesea mulți dintre noi rămânem cu resturi de grătar în cantități mari, iar pentru a evita acest lucru trebuie să cumpărăm produsele alimentare în cantitățile care știm că se vor mânca.

În concluzie, ne putem bucura de un grătar cu cât mai puține consecințe pentru mediu, fără riscul de a primi o amendă și fără să fim nevoiți să adunăm un morman de deșeuri dacă avem grijă ce luăm cu noi și dacă ne documentăm prealabil. Astfel nu doar că vom proteja natura, ci le vom da o lecție esențială celor mici: trebuie întotdeauna să avem grijă de mediul înconjurător și să-l lăsăm și mai curat decât l-am găsit.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.