Un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat la Lemnia; şoferul a ajuns la spital
Un tânăr de 22 de ani a fost transportat la spital în urma unui accident produs joi dimineață pe DN11, în apropierea localității Lemnia, unde un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat în afara carosabilului. Accidentul a provocat și avarii la un gard, două indicatoare rutiere și o conductă de gaze.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, accidentul s-a produs în jurul orei 6:20.
„Din primele cercetări a reieșit că un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă încărcată cu material lemnos s-a răsturnat în afara carosabilului, cauzele exacte și circumstanțele evenimentului urmând să fie lămurite în cadrul anchetei”, au transmis polițiștii.
Șoferul, un tânăr de 22 de ani, a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
În urma accidentului au fost produse și pagube materiale. Au fost avariate gardul împrejmuitor al unui imobil, două indicatoare rutiere și o conductă de gaze.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului, iar verificările vizează inclusiv respectarea regulilor privind timpii de conducere și de odihnă ai șoferului.
Imediat după producerea accidentului, traficul rutier pe DN11, în apropierea localității Lemnia, a fost oprit pentru a permite intervenția echipajelor de salvare și desfășurarea operațiunilor de degajare. La fața locului au intervenit polițiști, pompieri și un echipaj medical, iar autoritățile le-au recomandat șoferilor să evite zona și să folosească rute alternative. Circulația a fost reluată în condiții normale după aproape 10 ore, în jurul orei 16:00.