ULTIMA ORĂ
30 aprilie 2011
Informare meteo: Averse şi intensificări ale vântului în aproape toată ţara
de Covasna Media |
396 vizualizări
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o avertizare meteo potrivit căreia în intervalul 1 mai ora 14.00 - 2 mai ora 20.00, în majoritatea zonelor ţării se vor înregistra averse ce vor avea şi caracter torenţial, precum şi intensificări ale vântului.
Potrivit avertizării emise sâmbătă, în intervalul mentionat vor cădea averse pe arii extinse, ce vor avea şi caracter torenţial, la început în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, apoi mai ales în est.
De asemenea, vor fi descărcări electrice, intensificari de scurtă durată ale vântului şi posibil căderi de grindină.
Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp, în special în zona de munte.