ULTIMA ORĂ 5 februarie 2013

ANCOM a finalizat comparatorul de tarife

de Covasna Media | 407 vizualizări

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a finalizat proiectul tehnic co-finanţat din fonduri europene nerambursabile pentru realizarea unei aplicaţii online care va efectua analize comparative ale planurilor tarifare existente pe piaţă pentru trei categorii de servicii de comunicaţii electronice.

Programul va analiza ofertele de telefonie mobilă, telefonie fixă şi acces la internet în bandă largă, urmând să returneze un clasament al celor mai avantajoase planuri tarifare din punct de vedere al preţului, care corespund opţiunilor exprimate de utilizator.

Aplicaţia online, echipamentele hardware şi licenţele software au fost livrate către ANCOM de compania selecţionată prin licitaţie să dezvolte această aplicaţie cu atingerea tuturor indicatorilor asumaţi, ceea ce marchează finalizarea proiectului „Aplicaţie online pentru compararea ofertelor de comunicaţii destinate utilizatorilor finali”. În perioada următoare, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice vor introduce în baza de date toate ofertele comerciale de telefonie fixă, mobilă şi acces la internet în bandă largă, iar reprezentanţii Autorităţii vor verifica şi valida datele încărcate în aplicaţie. Utilizatorii finali vor putea accesa aplicaţia online în prima jumătate a acestui an.

Aplicaţia online va efectua un clasament al celor mai avantajoase planuri tarifare pe baza unei metodologii de calcul proiectată de compania care a dezvoltat aplicaţia, UTI GRUP S.A. Compania a stabilit algoritmul de calcul în urma evaluării situației planurilor tarifare ale furnizorilor de comunicații electronice din România şi pe baza consultării cu reprezentanţii ANCOM.

Aplicaţia online le va oferi utilizatorilor finali acces la informaţii actualizate periodic cu privire la tarifele percepute de operatori pentru furnizarea serviciilor de telefonie fixă şi mobilă, a serviciilor de acces la internet în bandă largă, precum şi a pachetelor tarifare care includ combinaţii ale acestora.

Pe baza opţiunilor utilizatorilor finali, aplicaţia va realiza analize comparative ale planurilor tarifare disponibile pe piaţa din România pentru aceste servicii, urmând să returneze, pentru fiecare interogare, un clasament al acestora din punct de vedere al preţului. În momentul afişării rezultatelor, vor fi publicate şi alte detalii relevante precum durata minimă a contractelor, penalităţi în caz de reziliere, informaţii privind existenţa unor promoţii etc.

Proiectul „Aplicaţie online pentru compararea ofertelor de comunicaţii destinate utilizatorilor finali” a fost implementat de Autoritate în cadrul Operaţiunii 1 „Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare” a Domeniului Major de Intervenţie 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice” din Axa Prioritară 3 "Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public" aferente Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea asistenţei nerambursabile acordată din fonduri publice s-a ridicat la 886.198,32 lei.

Aplicaţia online este implementată ca urmare a prevederilor Deciziei nr. 77/2009 privind obligaţiile de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, care a creat premisele necesare pentru ca ANCOM să realizeze şi să pună la dispoziţia publicului un portal online care să permită compararea tarifelor şi condiţiilor oferite de furnizorii de telefonie mobilă, telefonie fixă şi acces la internet în bandă largă, prin intermediul unei aplicaţii online.

(economica.net)

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.