(Update) ULTIMĂ ORĂ! Incendiu la casele din zona Gării
Două locuințe din strada Armatei Române, din zona Gării au fost cuprinse de flăcări miercuri dimineața. Cauza probabilă a incendiului a fost un coș de fum amplasat sau neprotejat termic față de materialele combustibile. Pompierii s-au luptat peste 2 ore cu flăcările.
„În dimineața acesta la ora 5:12 am fost anunțați că arde o casă pe strada Armata Română din municipiul Sfântu Gheorghe. La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o altă autospecială de primă intervenție și comandă. În total au fost 16 cadre ISU și 6 de la poliție. A ars acoperișul confecționat din lemn cu învelitoare din țiglă pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. S-au deteriorat o parte din bunurile aflate în locuințe, cât și pereții portanți ai casei. Incendiul s-a propagat la acoperișul casei învecinate. La cea de-a doua casă a ars acoperișul confecționat din lemn cu învelitoare din țiglă pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și s-au deteriorat pereții portanți, cât și o parte din bunurile aflate în casă”, ne-a declarat reprezentantul ISU Covasna, Ionela Mazîlu.
Cauza probabilă a incendiului a fost un canal sau coș de fum amplasat sau neprotejat termic față de materialele combustibile, au mai transmis pompierii.
Intervenția a durat 2 ore și 20 de minute.
„Odată cu apropierea sezonului rece, atragem atenţia asupra modului de respectare a regulilor de prevenire a incendiilor produse ca urmare a utilizării mijloacelor de încălzire cu defecţiuni sau improvizaţii”, mai transmit pompierii covăsneni.
Sursa foto: Adriana Dorcu și ISU Covasna.