Țurțurii de pe acoperișuri, un pericol pentru trecătorii din Sfântu Gheorghe
Care sunt obligațiile proprietarilor de clădiri
Vremea instabilă din ultimele zile a dus la apariția țurțurilor în zona acoperișurilor din Sfântu Gheorghe, dar nu numai, devenind astfel un pericol pentru cetățeni. Primăria transmite un semnal de alarmă și totodată o soluție de rezolvare adresată proprietarilor de clădiri, care au obligația să înlăture gheața.
„Din cauza ninsorii din săptămâna trecută, respectiv din cauza variației de temperatură a crescut pericolul accidentării pe stradă, cauzat de straturile de zăpadă și de țurțurii care cad de pe acoperișuri. În scopul evitării accidentelor, proprietarii de clădiri sunt obligați să înlăture acest pericol. Totuși, având în vedere că procesul de curățare a acoperișurilor poate la rândul său cauza probleme pentru mai mulți proprietari de clădiri, aceștia au posibilitatea să apeleze la ajutorul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna”, arată un comunicat de presă transmis miercuri de Primăria Sfântu Gheorghe.