Piesa „Le printemps est encoire loin. Tojours ensemble – Primăvara e departe încă” și-a început turneul național

Vineri seara, locuitorii din Sfântu Gheorghe au avut o ultimă ocazie, cel puțin în luna septembrie, de a mai vedea la Teatrul Andrei Mureșanu (TAM) piesa „Primăvara e încă departe – Toujours Ensemble”, de Anca Vișdei. A urmat o primă reprezentație în turneu, la Teatrul Particular din Brașov, pe 17 septembrie. Nu am prins reprezentația de sub Tâmpa, dar spectacolul din sala TAM a fost o întâlnire emoționantă și neașteptată cu o piesă care, în două limbi și pe patru voci, îți transmite crâmpeie tari din bucuriile, tristețile și dragostea reciprocă a două surori. Surori despărțite de exil și de un regim politic absurd, dar ținute aproape de promisiunea de-a rămâne „mereu împreună“. Mai multe despre impresia pe care mi-a lăsat-o piesa,  despre turneul național în care a plecat coproducția franco-română, ca și despre turneul în sudul Franței, care va urma în noiembrie, în rândurile de mai jos.

Prima coproducție cu un teatru străin

Piesa, o colaborare între Teatrul Andrei Mureșanu și compania  L’Egrégore din Marsilia, este prima coproducție cu un teatru din străinătate a TAM. Piesa a beneficiat de regia lui Ivan Romeuf. Fazakas Misi este asistent de regie, iar Frédéric Grosche, colaborator artistic. În rolurile principale au fost distribuite actrițele franțuzoaice Maryse Courbet și Marie-Line Rosetti, de la compania amintită, precium și româncele Claudia Ardelean și Fatma Mohamed, de la TAM.

„Memoria noastră e capricioasă“

Fatma Mohamed și Maryse Courbet joacă rolul Alexandrei, în tinerețe, respectiv peste ani, iar același sens au, pentru personajul Ioana, și jocul actrițelor Claudia Ardelean și Marie-Line Rosetti.  „După ani de zile, două surori se regăsesc. Alexandra a fugit în Elveția pentru a scăpa de dictatura ceaușistă și încearcă să își publice scrierile interzise în țara sa. Este surprinsă de rezultatul emigrării (i se spune că provine din „lumea a treia”, că a venit în Elveția pentru a muri de foame), iar supraviețuirea chiar îi este dificilă. Cealaltă soră (Ioana), rămasă în România să-și continue activitatea în calitate de actriță, este condamnată la a face față puterii… „Trebuie să supraviețuiesc (...). Crezi că m-ar lăsa să joc Puck dacă ar arăta altfel scrisorile de acreditare…”. Regăsirea celor două surori nu este ușoară, ea va fi materializată prin reprezentarea fizică a tinereții lor și va avea un loc important în această călătorie. Totul este posibil, pentru că suntem în teatru. 4 actriţe – 2 personaje. Memoria noastră este capricioasă… Amintiri trunchiate. Dorința de a uita există, dar sunt lucruri pe care nu le poți uita”, se arată într-un comunicat TAM

Turneu în România, până pe 27 septembrie

În România, după reprezentația de la Brașov de sâmbătă, la Teatrul Particular din oraș, turneul continuă cu șapte reprezentații, din Miercurea Ciuc și până la București, până pe 27 septembrie, în instituții culturale pe care le voi preciza la finalul articolului. „Sper sa fie un turneu interesant cu mult public și cu multe experiente inedite“, mi-a declarat managerul TAM, Anna Maria Popa. „Sunt sigură că cel puţin cei care au trăit în perioada comunismului vor reacţiona, iar cei care nu au trăit, adică tinerii, vor fi surprinşi şi curioşi“, mi-a spus actrița Fatma Mohamed despre posibilele reacții ale publicului în turneu. „Eu mă ocup de chestiunile tehnice, pe durata turneului o să fiu responsabil de îngrijirea spectacolului. (...) Nu am emoţii, ci sunt foarte curios cum o să fie“, mi-a spus Fazakas Misi, asistentul de regie al spectacolului. Fazakas, care nu a mai fost cu vreo producție teatrală la Suceava, a adăugat că, la reprezentația din acel oraș, va fi „curios care va fi reacţia oamenilor. Este o poveste foarte profundă şi cred că fiecare spectator poate să se regăsească în această poveste”. „O să vedem. Sunt prea bătrân ca să mai prevăd lucrurile, le las să vină“, mi-a spus și Ivan Romeuf despre turneu.

Marsilia, Nisa și Avignon, pe harta turneului din Franța

În ceea ce privește turneul din noiembrie în Franța, acesta va avea loc în cinci localități din sudul Franței, printre care Nisa, Avignon și Marsilia și va fi organizat cu sprijinul Institutului Cultural Mediteranean. La Marsilia, piesa franco-română va fi prezentată timp de o săptămână la teatrul unde este rezidentă compania l’Egregoire, Theatre Toursky. „Este un teatru foarte cunoscut la Marsilia. Avem un festival rusesc, care are loc în fiecare an la acest teatru, vine multă lume, sunt piese foarte frumoase (...). Cred că la Teatrul Toursky oamenii vor fi foarte curioși să vadă o piesă pe jumătate românească și pe jumătate franțuzească“, mi-a spus actrița Marie-Line Rosetti. I-am întrebat atât pe regizorul francez Ivan Romeuf, cât și pe actrița româncă Fatma Mohamed cum se așteaptă ca piesa să fie recepționată în Franța, în contextul în care textul vorbește despre istoria recentă a României. „Probabil că pentru francezi povestea va fi mai „exotică” pentru că nu au trăit-o. Sunt curioasă dacă au şi ei ceva similitudini, deşi nu cred”, mi-a spus Fatma Mohamed. „Nu știu cum va fi văzut în Franța (...). Aici este bine receptat de către public, pentru că vorbește despre istoria țării. Acolo e ceva mai puțin cunoscut. Dar cred că și în Franța (...) îi poate face pe spectatori conștienție de trecut.

- V-ați gândit să explicați în caietul program, la reprezentațiile din Franța, contextul politic?

- Nu, vom face conferințe, dezbateri, dar nu vom scrie despre context, jurnaliștii o vor face”, a anunțat Romeuf.

Lacrimi și râsete

Am mers vineri, 16 septembrie, cu așteptări amestecate la premiera piesei „Le printemps est encoire loin. Tojours ensemble – Primăvara e departe încă”. Eram nerăbdător să văd prima producție franco-română a TAM. Pe de altă parte, eram rezervat după ce, la deschiderea stagiunii teatrului, organizată pe străzile orașului, văzusem un fragment din piesă, pe un trotuar din centru. Un fragment cu un text emoționant, dar care nu s-a auzit prea bine din cauza zgomotului din trafic. Însă ce am văzut în sala plină a TAM mi-a depășit așteptările.

La început, am receptat cu rezervă textul românesc al piesei, ușor artificial, pe alocuri. Ulterior însă, atât jocul actrițelor românce Claudia Ardelean și Fatma Mohamed, cât și cel al franțuzoaicelor Marie-Line Rossetti și Maryse Courbet a reușit să-mi stârnească hotote de râs și să-mi umezească ochii. M-a impresionat și faptul că, deși actrițele românce și cele franțuzoaice au urmat școli teatrale diferite, iar jocul lor prezintă deosebiri, cele patru artiste au reușit să creeze, cu ajutorul regizorului Ivan Romeuf, un tot unitar  care a avut o mare putere asupra mea și, din câte am putut să văd, asupra publicului.

„Limba română mi-a devenit familiară”

„Suntem de 3 luni aici și la sfârșitul lunii august (...) am prezentat spectacolul așa cum era. Joi a fost avanpremiera iar azi, premiera. Munca a fost interesantă în seara asta, a fost o experiență amuzantă și pasionantă să lucrez cu actrițele românce, cu  amestecul celor două limbi. În același timp a fost dificil, nu este deloc ușor să reușești să înțelegi cealaltă limbă și apoi să vezi cum se leagă replicile și cum starea unei actrițe, care vorbește într-o limbă, o continuă pe a alteia, care vorbește altă limbă. Nu e deloc simplu, dar e pasionant”, mi-a spus regizorul piesei, Ivan Romeuf. „Am repetat mult, pentru că româna și franceza trebuie să se combine și nu e ușor. Nu vorbesc româna, dar limba mi-a devenit complet familiară (...). E ca replica mea din piesă, când personajul meu, exilat, a avut ‘visul clasic al refugiatului’. La finalul secvenței spun ‘e extraordinar să auzit atâția oameni care-ți vorbesc limba. O recunoșteam, dar nu mai înțelegeam ce spuneau’. Cam așa se întâmplă cu mine, cunosc limba română, nu o înțeleg dar sunt obișnuită cu ea”, mi-a mărturisit actrița Maryse Courbet.

„Este un pic dificil pentru că eu am învăţat franceza doar în şcoală, nu am practicat-o, iar colegele noastre au şi un accent din Marsilia. (...) În prima săptămână am fost foarte „varză”, noroc de faptul că era şi traducerea în română şi aşa urmăream tot vorbeau ele. Contează să ştii ce asculţi ca să ştii cum să reacţionezi. După aceea, încetul cu încetul, am început să întru în „film”. E ca o apă care curge cu întreruperi, iar la apoi începe să curgă lin”, mi-a declarat și Fatma Mohamed.

„Un trup cu două capete”

„E o experienţă interesantă pentru că şi stilul lor de teatru e diferit faţă de al nostru. A fost o provocare pentru noi. Pe roluri a fost interesant să văd, eu – ca tânără, amintirea ei, cum o încurajam sau o descurajam, cum încercam să o opresc din anumite amintiri. (...) Uneori am simţit că eram un trup cu două capete”, mi-a mai spus Fatma Mohamed

- E un rol dublu?

- A fost o idee a regizorului. Inițial, piesa se baza pe niște scrisori, iar ideea regiei e să introducă patru actrițe - două tinere și două bătrâne (râde), două mai în vârstă - pentru două roluri, pentru cele două surori. Astfel, s-au creat dialoguri în locul monologurilor. A fost o provocare să găsim toate relațiile posibile între cele tinere și cele mai puțin tinere, între amintire și  prezent”. E o mare plăcere să jucăm toate patru împreună (...). Îmi place mult ce se spune în această piesă și sunt emoționată că am putut să o joc aici, în România“, a adăugat Maryse Courbet.

Absurdul regimului, sursă de umor

- Cum vi s-au părut reacțiile publicului?

- A fost interesant, erau niște oameni în sală care au trăit epoca aceea și râdeau de o groază de lucruri de care tinerii nu râdeau pentru că, evident, nu cunoșteau. Dar și tinerii râdeau de niște lucruri care sunt derizorii, de momentele în care surorile își băteau joc de puterea comunistă de atunci, mi-a spus regizorul.

Am întrebat-o pe Fatma Mohamed cum i s-a părut reacția publicului la premieră, față de avanpremiera de joi. „Publicul a fost mai receptiv şi a reacţionat. A fost de o vârstă mai înaintată şi a prins mai multe aluzii şi conexiuni. Au trăit mai intens”. „A fost o seară speciala, cu o încărcătură emoțională mai mare ca la avanpremieră“, mi-a mărturisit Anna Maria Popa.

„E o piesă din care înveți foarte multe lucruri”

Am vrut să văd, dincolo de ce am simțit, impresia altui spectator. „Mi-a plăcut foarte mult piesa piesa, este una care are ceva de spus publicului. E o piesă din care poți să înveți foarte multe lucruri.  E foarte bună și psihologic, din punctul de vedere al oamenilor, nu toți frații se înțeleg cum s-au înțeles ele două, în ziua de azi e foarte rar să ai o soră sau un frate care să fie lângă tine. Mi-au plăcut și sentimentele lor față de mamă, dragostea lor față de doi bărbați, care până la urmă eșuează, nu rămân cu tipii respectivi....  Regia a fost foarte bună, doamnele din Franța sunt foarte pregătite și au o cultură artistică foarte bună, și cele din România au jucat bine. Trebuie să știi să dai, să interpretezi piesa asta și rolurile pe care le-au avut. Au jucat nemaipomenit”, mi-a declarat spectatorul Gheorghe Țiblea, el însuși profesor la o școală de teatru din Budapesta.

„De câte ori vezi piesa asta, de-atâtea ori tragi niște concluzii”

După reprezentaţiile din Sfântu Gheorghe, și cea din Brașov, spectacolul își continuă turneul național prin următoarele orașe:

19 septembrie – Teatrul Municipal Csíki Játékszín, Miercurea Ciuc

20 septembrie – Casa de Cultură Orășenească, Covasna

22 septembrie – Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

23 septembrie – Bistrița

24 septembrie – Vatra Dornei

26 și 27 septembrie – Institutul Cultural Francez, București – Sala Elvira Popesco.

„Cred că de câte ori te uiți și vezi piesa asta, de-atâtea ori tragi niște concluzii”, îmi declarase spectatorul amintit mai sus. Eu unul vă urez, dacă nu ați avut ocazia să vedeți piesa, să asistați la acest spectacol  măcar o dată, în județ - pe 20 septembrie, la Covasna- sau în oricare oraș din cele amintite mai sus.