Cum se împacă viaţa de mămică a unui copil de trei ani cu cea de triatlonist de elită

După ce toată tinereţea şi-a petrecut-o făcând schi fond de înaltă performanţă, Monika Koncz s-a reprofilat la un an după ce a născut, spre triatlon, un sport „de familişti”, după cum ea însăşi îl descrie. Acum, după aproape trei ani de când participă la competiţii naţionale şi internaţionale, sportiva din Sfântu Gheorghe are în palmares mai multe premii, printre care şi titlul de campioană naţională, atât la triatlon de iarnă, cât şi de vară.

Recent revenită în ţară, după Campionatul European de triatlon de iarnă din Estonia, unde a obţinut un onorabil loc 10, după ce cu o săptămână înainte a cucerit un loc 3 la o Cupă Europeană, Monika Koncz ne-a povestit de la A la Z despre viaţa de sportivă şi cum se împacă aceasta cu statutul de mamă şi soţie.

De două ori la Olimpiadele de schi fond

Cariera sportivă a Monikăi a început la vârsta de 8 ani cu schi fond de performanţă. De-a lungul celor peste 20 de ani, cât a practicat acest sport, aceasta a reuşit să se califice de două ori la Olimpiadă, visul oricărui sportiv, făcând parte din lotul naţional al României la competiţiile de la Torino, Italia (2006) şi de la Vancouver, Canada (2010).

„Olimpiadele sunt cele mai tari competiţii. Fiecare sportiv îşi doreşte să ajungă la Olimpiade, de aceea este şi foarte grea calificarea”, ne-a spus Monika, amintindu-şi de călătoriile din jurul lumii şi de faptul că nu a putut profita de ele cu adevărat din cauza concursurilor foarte dificile.

Pentru sportiva din Sfântu Gheorghe, acum în vârstă de 35 de ani, alegerea de a practica sport a fost una firească, încă din copilărie. „Nu ştiu dacă eu am ales sportul sau el pe mine. M-am născut în Gheorgheni şi acolo a început fratele meu să practice schi fond. Părinţii mei stau la marginea oraşului şi lângă noi era o pârtie de schi fond. Cu mare drag mergeam acolo. Aveam o pereche de schiuri de lemn, de un metru, făcute de tata şi ţin minte că abia aşteptam să primesc o pereche de schiuri ca lumea, să văd cum e. Nu exista un copil în zona noastră care să nu încerce acest sport măcar o dată. (...) Mie mi-a plăcut să mă zbat, să fiu pe primul loc. Lupta continuă m-a ţinut în priză şi mi-am dorit tot mai mult. Nu mi-a trecut prin cap să mă las, să nu merg mai departe”, spune Monika.

Calificarea la Olimpiade şi participarea la multe alte competiţii nu a fost o treabă uşoară, mai ales că până de curând în ţară nu existau pârtii de antrenament pentru sportivii care practicau schi fond, acest lucru făcând şi mai grea, dacă nu chiar imposibilă obţinerea podiumului. „Cu mult eram în urmă faţă de ceilalţi. Mergeam prin pădure şi băteam cu picioarele pârtia. Sportivii din alte ţări aveau pârtia special amenajată. Acum e din ce în ce mai bine şi la noi”, explică sportiva.

De la schi fond, la alăptat şi apoi la triatlon

Viaţa de familie i-a adus Monikăi linişte şi posibilitatea de a se bucura de adrenalina competiţiei, fără teama rezultatelor şi a consecinţelor acestora.

„Toată viaţa mea am făcut doar schi fond, iar acum când văd cum e să faci şi alt sport, dar mai ales că lângă tine e şi familia, îmi place foarte mult. La sportul de performanţă sunt sacrificii foarte mari, doar sport şi nimic altceva. Acum nu-mi doresc mai mult. E destul cât am făcut, peste 20 de ani, sport la nivel înalt. Aşa cum e acum, e ok! Îmi place ceea ce fac pentru că e şi mai lejer”, ne-a spus Monika Koncz.

După ce a născut, aceasta nu a stat foarte mult pe gânduri, mai exact un an, şi a reînceput viaţa competiţională, dar la un alt nivel.

„Prima competiţie de triatlon am avut-o la un an după ce am născut. Încă alăptam şi am dus-o pe fetiţă cu noi peste tot. Venea toată familia. Şi soţul meu concura şi mergeam peste tot împreună, chiar şi cu părinţii noştri. Acum, dacă e vremea mai urâtă, o lăsăm acasă cu bunicii, dar atunci nu conta, trebuia să o luăm cu noi peste tot. (...) După ce am născut am lăsat-o mai uşor cu sportul. Am participat la competiţii de schi fond, dar mai degrabă în ţară. După un timp m-am apucat de mountain bike, de triatlon de vară, de iarnă, ca să am activitate. De trei ani există la noi în ţară triatlonul de iarnă. Anul trecut am participat la mondialele de Winter Triathlon, din Austria acum am ajuns şi la Europene, în Estonia”, spune Monika Koncz, în prezent angajată la Clubul Sportiv Dinamo din Braşov.

Aceasta ne-a mai dezvăluit că s-a îndreptat spre acest sport la sugestia şi prin exemplul soţului ei, de asemenea triatlonist.

„Eu nici nu ştiam ce e triatlonul, dar soţul meu practica şi aşa am început. (...) E un sport destul de greu şi nu sunt atât de mulţi concurenţi ca şi la schi fond. Sunt trei probe destul de grele şi fetele sunt mai puţine. Aici nu există ca la două probe să mergi bine şi la una nu, ci trebuie să fii bun la toate trei pentru că altfel pierzi”, explică tânăra mămică.

Fetiţa de trei ani, susţinător înfocat la competiţii

De când are familie, Monika Koncz spune că a învăţat din nou să iubească sportul, care devenise doar o meserie grea. Între timp, aceasta şi-a găsit şi cel mai înfocat fan, care nu pierde nicio ocazie să îi facă galerie.

„E greu poţi să faci sport de performanţă când ai familie. După părerea mea e foarte greu să te antrenezi la capacitate maximă, dacă vrei să ai o viaţă alături de copil. Eu şi soţul meu ne antrenăm cât de cât împreună şi când putem o lăsăm pe cea mică la bunica, dar nu tot timpul poate şi ea, că mai lucrează. Dar să faci sport doar pentru România, pentru nivelul nostru încă e ok. Când am fost la Cupa Europeană de la Cheile Grădiştei, auzeam de pe margine: „Hai, mama! Hai, mama!”. Îmi place foarte mult când aud vocea ei”, ne-a precizat, afişând un zâmbet cald şi larg, Monika.

„Doctoriţa care m-a văzut mi-a zis că am cancer”

Orice sport implică riscuri, iar acest lucru ni-l confirmă şi Monika Koncz. O afecţiune medicală foarte gravă, ignorată mai mult timp şi amplificată de concursurile de triatlon, i-ar fi putut încheia cariera sportivă, însă ambiţia a adus-o din nou în fruntea clasamentelor naţionale.

„A fost şi vina mea că am ignorat simptomele. Totuşi, triatlonul e periculos din cauză că după proba de înot, când ai urechile pline cu apă, urmează bicicleta. Dacă e un pic frig, imediat te prinde curentul. În plus, sunt destul de multe concursuri organizate în ape foarte murdare, clocite şi pline de bacterii. Am făcut o infecţie la sinusuri atât de puternică, încât doctoriţa care m-a văzut a spus că am cancer. A zis că în viaţa ei aşa ceva nu a văzut. (...) Din fericire, după biopsie s-a dovedit că nu a fost tumoare, ci doar o infecţie puternică”, spune Monika.

Că triatlonul nu este un sport uşor, o arată şi costurile mari pe care le implică fiecare competiţie şi antrenamentele.

„Triatlonul este un sport foarte costisitor, unde investiţia e mai mare decât orice câştig. Nu poate să facă oricine acest sport. Trebuie să îţi placă pentru că nu ai câştiguri financiare”, a precizat sportiva.

Dar nici aceste riscuri şi dezavantaje nu îi răpesc Monikăi Kontz din bucuria de a participa la concursuri. „Ne place să mergem la concursuri, să ne antrenăm, să avem mişcare. Sunt riscuri, dar ne motivează pasiunea pentru sport. Eu de mică fac sport şi niciodată nu am avut problema demotivării când vine vorba de sport. Văd cu bucurie că şi în România vin oamenii la concursuri, vor să facă sport şi să se mişte”.

Sfântu Gheorghe, un oraş unde există mişcare

Întrebată cum i se pare oraşul Sfântu Gheorghe ca platformă de antrenament pentru triatlonişti, Monika Koncz ne-a declarat că e foarte mulţumită de tot ce îi oferă zona: de la oameni, până la trasee şi competiţii.

„Sfântu Gheorghe e un oraş mai mic, faţă de Braşov spre exemplu şi e clar că nu sunt atât de multe competiţii, dar există mişcare. Dacă vrei să ieşi la un antrenament, imediat găseşti un partener care să ţi se alăture. (...) Faţă de Gheorgheni, aici la Sfântu am avut o surpriză plăcută. Acolo oraşul e şi mai mic, dar sunt şi mai puţini oameni care fac sport. Aici oamenii fac mai mult sport şi se organizează şi competiţii. Mie îmi place foarte mult oraşul”, spune aceasta.

Triatlonul până la 60 de ani

De Monika Kontz o să auzim multă vreme de acum încolo în ceea ce priveşte „scena” naţională şi mondială a triatlonului. Scopul ei este să facă acest sport chiar şi la vârsta când va fi bunică.

„Îmi doresc să mă văd la 60 de ani că termin o cursă de triatlon, să ştiu că măcar atât de sănătoasă sunt. (...) Triatlonul se practică şi la vârste mai înaintate, pe când la performanţă după 30 de ani e mai greu. Acum, când am fost la europene a fost o categorie de plus 80 de ani. La vârsta asta ca să faci trei probe, nu e uşor deloc”, a concluzionat Monika Koncz, sportiva din Sfântu Gheroghe.