ACTUALITATE 18 mai 2021

Trecerea la nivel cu calea ferată din Sfântu Gheorghe va fi închisă între 24 mai și 26 iunie pentru lucrări de reabilitare

de Iulia Drăghici - Taraș | 2575 vizualizări

În perioada 24 mai - 26 iunie, Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA va efectua lucrări de reabilitare la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Armata Română.

În perioada lucrărilor trecerea în această zonă va fi închisă complet, însă cei care vin dinspre sau pleacă din oraș spre Câmpul Frumos o pot face prin strada Constructorilor. Cei care sosesc dinspre strada Gării pot în continuare să vireze la stânga pe strada Armata Română și să urmeze sensurile actuale de circulație din fața unității militare. Strada Toamnei, strada Recoltei, strada Gyertyánffy Ferenc și strada Ceferiștilor pot fi accesate tot prin strada Constructorilor. 

De asemenea, închiderea circulației rutiere va fi semnalizată prin indicatoare de circulație la sensul giratoriu de la intersecția cu strada Gării, la intersecția străzii Locotenent Păiș David cu strada Constructorilor, la intersecția străzii Armata Română cu strada Constructorilor și la intersecția străzii Armata Română cu strada Gării.

Sursa: Primăria Sfântu Gheorghe. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.