ACTUALITATE 16 aprilie 2018

Trebuie să fim atenţi la propriile vise

de Covasna Media | 424 vizualizări

Cea de-a 29-a ediţie a Zilelor Kőrösi Csoma Sándor s-a bucurat de succes

Chiuruş, satul natal al orientalistului este o locaţie importantă a Zilelor Kőrösi Csoma Sándor. Sâmbătă la prânz s-a ţinut o slujbă în biserica reformată, unde predica a fost rostită de Kiss-Rigó László, episcopul romano-catolic al Diecezei Szeged-Csanád, apoi festivitatea a continuat la statuia lui Kőrösi Csoma Sándor din localitate.

 „Publicul larg vede în Kőrösi Csoma Sándor călătorul de aventură, sihastrul cu o viaţă ascetică riguroasă, omul care-şi ţine cuvântul dat în orice împrejurare, o caracteristică personală a neamului maghiar, căutătorul străvechilor legende ale maghiarilor sau lingvistul excentric, deşi el îşi are locul în panteonul celor mai mari spirite ai lumii culturale” – a spus Szebeni Zsuzsa, directorul Filialei Sf. Gheorghe a Institutului Balassi, aducând laude la adresa activităţii orientalistului.

„Cine este acel băieţel care, în 1799, a mers pe jos împreună cu tatăl său 330 kilometri până la Aiud, pentru ca să se înscrie la Colegiul Bethlen? Cine este acel om care, cu o dârzenie de neclintit, a parcurs pe jos 12 mii de kilometri pentru a descoperi, în Orientul misterios, originile maghiarilor? De asemenea, mulți oameni întreabă astăzi, cu ce suntem noi, secuii-maghiari mai altfel decât fiii altor popoare? (...) Aceasta este probabil o enigmă orientală greu de descifrat, pe care am adus-o cu noi aici, în Bazinul Carpatic, cu peste o mie de ani în urmă. O busolă interioară” – a afirmat Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, adăugând că persoana care are o busolă interioară cunoaşte calea către atingerea obiectivelor.  Cursul vieţii lui Kőrösi Csoma Sándor ne obligă să ne continuăm drumul pe calea marcată de acesta. „Noi, secuii trebuie să fim atenţi la vocile mai adânci, la conexiunile mai largi, la propriile vise. În spatele acestei recunoaşteri stau lecţii grele de viaţă pentru care am plătit o taxă mare. Spunem cu liniştea dătătoare de putere a trecutului nostru de o mie de ani: secuii trebuie să aibă din nou un vis. Un Ţinut Secuiesc bogat şi puternic. O regiune pe care o construiesc oameni mândri care au încredere în propriile puteri” – a subliniat Tamás Sándor.

După depunerea coroanelor de flori, participanţii au plecat la casa natală a lui Kőrösi Csoma Sándor, unde Zákonyi Botond, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, a salutat publicul, apreciind moştenirea spirituală a orientalistului.

În ultimii ani, Asociaţia Kőrösi Csoma Sándor a oferit monede comemorative acelor persoane care au depus o activitate de o importanţă excepţională în cercetarea şi promovarea operei lui Kőrösi Csoma Sándor. În acest an, moneda comemorativă a fost acordată specialistului în arta textilă, Kubinyi Anna, şi postum pentru Gazdáné Olosz Ella, artist plastic.

Kőrösi Csoma Sándor nu aparţine doar satului natal Chiuruş, ci şi judeţului şi maghiarilor de pretutindeni, memoria orientalistului trebuie întreţinută în comun – a arătat Gazda József, organizatorul principal al Zilelor Kőrösi Csoma Sándor. Acesta a mulţumit sponsorilor pentru ajutorul acordat, relatând că sunt după zile grele de muncă, pentru conferinţa ştiinţifică au sosit reprezentanţi din toate colţurile lumii „pentru a ţine vie conştiinţa naţională; cercetând nu doar viaţa şi opera lui Kőrösi Csoma Sándor, ci să ne asumăm responsabilităţile în lupta pentru căutarea sinelui.”

Ediţia a 29-a a Zilelor Kőrösi Csoma Sándor s-a desfăşurat la Covasna, în perioada 11-14 aprilie. Seria de evenimente este organizată de către Asociaţia Kőrösi Csoma Sándor în colaborare cu: CJ Covasna, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, Institutul Balassi, Nemzeti Művelődési Intézet Nonprofit Kft. din Budapesta, Institutul de Cercetări a Strategiei Naţionale din Ungaria, Liceul Kőrösi Csoma Sándor Covasna şi Casa Orăşenească de Cultură Covasna. Timp de patru zile, au avut loc o serie de evenimente: o conferinţă ştiinţifică şi alte evenimente culturale, cum ar fi: expoziţii, concerte şi prelegeri.

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.