Toţi cei zece participanţi la expediţia Mont Blanc au reuşit să escaladeze vârful
Toţi cei zece participanţi la expediţia pentru începători organizată recent în Mont Blanc de Asociaţia Alpin Sport din Sfântu Gheorghe au reuşit să escaladeze vârful înalt de 4.810 metri.
Organizatorul expediţiei, alpinistul Tulit Zsombor, a declarat joi că pentru această expediţie au candidat 55 de persoane din diverse judeţe ale ţării, iar în final au fost selectate zece, patru femei şi şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani. Selecţia s-a făcut după mai multe luni de pregătire prin munţii din ţară, unde au învăţat câteva tehnici elementare de căţărare şi supravieţuire, iar principalele criterii de selecţie au fost rezistenţa fizică şi mentală.
Tulit Zsombor a spus că aceasta a fost cea de-a şasea expediţie pe care a organizat-o în Mont Blanc cu grupuri neexperimentate şi niciodată până acum nu au prins o vreme atât de frumoasă.
Expediţiile în Mont Blanc au pornit de la un pariu – Tulit Zsombor a vrut să demonstreze că orice om sănătos, cu o condiţie fizică medie, dar cu o ambiţie puternică şi un mentor bun – poate atinge performanţe remarcabile. Potrivit acestuia, în cele şase expediţii a dus în Mont Blanc aproape 80 de oameni. Tulit a spus că a propus şi alte piscuri la fel de cunoscute şi de frumoase, dar marea majoritate a candidaţilor a dorit să escaladeze vârful Mont Blanc pentru că are un renume şi o atracţie aparte.
Costurile expediţiei au fost suportate parţial de asociaţia Alpin Sport din Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna.