ACTUALITATE 19 septembrie 2018

Toamna lucrărilor la Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 1289 vizualizări

„În fiecare zi facem un pas”, spune primarul Leca Băncilă

Chiar dacă lucrările de infrastructură nu înaintează așa cum și-ar dori cetățenii și autoritățile locale deopotrivă, la Întorsura Buzăului proiectele par să o ia din loc ceva mai vizibil. „În fiecare zi facem un pas”, spune primarul Leca Băncilă,  care punctează, optimist, că a început pregătirea serioasă nu doar pentru a doua etapă a asfaltărilor, ci chiar și pentru a treia. Asta în timp ce prima etapă nu se mai dă încheiată.

De aproximativ două săptămâni, strada Dumbravei, singura din prima etapă a proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere din Întorsura Buzăului rămasă neasfaltată, a devenit șantier. După ce mai bine de un an s-a muncit (săpat, astupat, iar săpat și astupat) la proiectul de apă și canalizare, acum autoritățile reaprind speranțele oamenilor că vor avea și ei drum asfaltat în fața porții. În noiembrie cel târziu se va pune capăt așteptării, spune primarul Leca Băncilă, care informează totodată că și pentru etapa a doua a asfaltării, unde urmează reabilitarea și modernizarea altor 15 străzi, lucrurile se prezintă în stare avansată, suficient cât să înceapă în această toamnă.

„Licitația este în curs pentru aceste lucrări. Și pentru al doilea tronson suntem în fază avansată. Ministerul ne-a dat avizul, totul e în ordine. Lucrăm la faza a treia a proiectului, unde sunt incluse toate străzile din oraș”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, primarul Leca Băncilă.

Acesta a punctat că lucrările vor începe prima dată pe acele străzi unde sunt deja încheiate lucrările de apă și canalizare, dar și în funcție de alte criterii. „Voi lua decizia în funcție de închegare și eficiență. Și acolo sunt străzi de categoria a treia și de categoria a patra”, a explicat primarul.

Edilul a precizat de asemenea că dacă birocrația sau licitația publică nu vor pune mari probleme, lucrările ar putea începe din această toamnă chiar pentru etapa a treia, care cuprinde străzile din oraș care nu au intrat în primele două tronsoane.  

„Sper să încheiem contractul mai repede. Proiectul este în lucru”, a mai spus Leca Băncilă.

Prima fază a asfaltărilor a debutat în iunie 2015 și a cuprins 10 străzi din inelul central al oraşului, respectiv Hanului, Gheorghe Doja, Floroaia Mare, Gheorghe Zaharia, Campingului, Castanilor, 1 Decembrie 1918, Fabricii, Aviatorului şi Mihai Viteazul. Costul acestei investiţii s-a ridicat la 5 milioane de euro.  

Etapa a doua a asfaltărilor cuprinde 15 străzi, în lungime totală de peste 12 kilometri. Acestea sunt: Brădet, Observatorului, Brazilor, Castelului, Molidului, Cocorilor, Plugarilor, Pârâului, Cosminului, Floroiţei, Morii, Viitorului, Prieteniei, Crivina şi Meşteşugarilor. Valoarea totală a proiectului se va ridica la peste aproape 3 milioane de euro, contribuţia proprie a oraşului fiind de puţin aproape 109.000 de lei.  

Se fac și trotuarele ...

Se muncește și la reconstruirea și reabilitarea trotuarelor, spun reprezentanții autorității locale.

„Se lucrează din plin. Pe Fabricii, 1 Decembrie 1918, pe Gheorghe Doja. Ne mișcăm încet. Ca tot ardeleanul. În fiecare zi facem un pas”, a spus Leca Băncilă.

Despre trotuarele din zona Spitalului Orășenesc, cât și despre cele din zona centrală a orașului, din zona străzii Mihai Viteazul, primarul a subliniat că vor fi făcute în regim de urgență.

„Problema este să-mi fie predate. Eu le-am predat firmei care implementează proiectul de apă și canalizare. În momentul în care încheie, mi le predă mie. Acum nu mă pot băga peste el să lucrez. Ar trebui în toamna asta să se încheie proiectul (n.red. de apă și canalizare), iar la anul fac”, a explicat primarul.

...dar și grădinițele

Și infrastructura școlară este în continuă modernizare, spune edilul din Întorsura Buzăului, amintind totodată o serie de lucrări aflate în plină desfășurare.

„Se amenajează Grădinița de la Brădet, începe lucrarea la grădinița asta mare din centru, unde va fi și creșă, se lucrează în stadiu avansat la Grădinița de la Floroaia Mică. Deci se lucrează mult”, ne-a spus Leca Băncilă.

Chiar dacă nimeni nu spune că implementarea unui proiect este ușoară sau că se face pocnind din degete, e clar totuși că, din diverse motive – care țin sau nu de autoritățile locale, reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere din Întorsura Buzăului este și va rămâne în conștiința întorsurenilor mult și bine din perspectiva termenelor amânate. Ba mai mult, ar putea intra în cărțile de istorie ale Întorsurii Buzăului la capitolul „Proiecte mari, cu o durată a tergiversării pe măsură”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.