ACTUALITATE 19 ianuarie 2015

Tinerele talente, promovate în cadrul Balului vienez de la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 742 vizualizări

Camera de Comerţ şi Industrie Covasna (CCI) a început pregătirile pentru cea de-a treia ediţie a Balului vienez ce va avea loc luna viitoare la Sfântu Gheorghe, eveniment dedicat în acest an tinerelor talente.

Organizatorii balului au declarat luni, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la circa 150 de participanţi, printre care reprezentanţi ai Ambasadei Austriei.

„Sunt foarte mulţi tineri talentaţi în judeţul Covasna care merită să fie sprijiniţi şi promovaţi şi ne-am gândit ca anul acesta să îi prezentăm oaspeţilor noştri. (...) Vom invita dansatori şi muzicieni tineri, în special elevi de la Liceul de Artă din Sfântu Gheorghe, care vor aduce un aer de prospeţime şi tinereţe”, a declarat László Endre, reprezentantul Transilvania Tourist Service, unul dintre co-organizatorii evenimentului.

El a menţionat că în judeţul Covasna sunt circa 45 de investitori austrieci, dintre care 24 numai în municipiul Sfântu Gheorghe, care au fost invitaţi să participe la acest bal.

Fiind vorba despre un bal clasic, ţinuta va fi obligatorie – femeile vor trebui să poarte rochii de seară sau de cocktail, iar bărbaţii smoching sau un costum de culoare închisă. Balul va avea loc pe data de 13 februarie la restaurantul din Sfântu Gheorghe care a găzduit şi ediţiile anterioare, iar oaspeţii vor fi întâmpinaţi cu făclii, husari, punch şi castane coapte. Meniul va conţine, printre altele, ficat de gâscă în aspic, şuncă cu cremă de hrean, pateu cu avocado, somon la tavă cu lime, capere şi sos din mărar verde, supă de gulaş cu ardei iute, tort de nucă şi diverse băuturi.

„Am ales un meniu elegant, care să nu fie foarte sofisticat, să aibă şi ceva tradiţional”, a declarat Kovács István, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Restaurantelor şi Hotelurilor.

Organizatorii au menţionat că acest eveniment nu reprezintă o „acţiune comercială”, profitul fiind „simbolic”, dar ţin să îl continue pentru „prestigiu” şi pentru că reprezintă o modalitate de promovare a judeţului. Persoanele interesate să participe la bal îşi pot face rezervări inclusiv online pe site-ul CCI Covasna, unde pot consulta lista participanţilor.

Ediţia de anul trecut a balului a fost dedicată memoriei fostei împărătese a Austriei şi Ungariei Elisabeta, cunoscută sub numele de Sissi.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.