ACTUALITATE 21 februarie 2017

Tendinţele nunţilor în 2017, de la specialiştii prezenţi la Ziua cea Mare

de Iulia Drăghici - Taraș | 1871 vizualizări

Târgul de nunţi „Ziua cea Mare”, organizat sâmbătă, 18 februarie, în sala de festivităţi a Liceului „Székely Mikó”, a atras şi anul acesta circa o mie de curioşi, dar potrivit expozanţilor, nu la fel de mulţi ca în alţi ani. Totuşi, evenimentul, ajuns la a V-a ediţie, a fost descris ca fiind un succes atât de majoritatea expozanţilor, cât şi de organizatori sau participanţi mai ales pentru că oferă şansa unui dialog nemijlocit între părţile interesate, respectiv între expozanţi şi clienţi.

„Suntem la a V-a ediţie şi se pare că ar fi cea mai reuşită de până acum. Am organizat şi recital live, au fost şi dansuri şi în general o atmosferă foarte plăcută. În afară de asta, este un eveniment foarte util pentru că toţi cei interesaţi să Ziua cea Mare 2017 (5)organizeze „Ziua cea Mare” anul acesta sau anul viitor pot să se intereseze de oferte. Am adus diferiţi comercianţi sau producători de bunuri destinate evenimentelor speciale şi nunţilor, astfel că fiecare reuşeşte să îşi configureze o idee, cam ce se poate face cu bugetul pe care îl are la dispoziţie. În plus, aici se formează un fel de competiţie între firme, care atrage după sine şi îmbunătăţirea ofertei”, ne-a declarat din partea organizatorilor, Császár Miklós, şeful departamentului de relaţii externe al Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna.

Cei care se pregătesc de nuntă au putut găsi la târg 33 de expozanţi şi aproape tot ceea ce îi interesează pentru Ziua cea Mare: de la rochii de mireasă, aranjamente florale, invitaţii de nuntă, albume foto, accesorii, băuturi şi meniuri, săli de nuntă, mărturii, machiaj şi coafuri, muzică, dansuri, inele şi verighete şi multe altele. Pe scenă, în compania unui moderator, fiecare expozant a avut şansa să iasă în faţă şi să îşi expună oferta. Ziua cea Mare 2017 (1)Atmosfera creată la târg şi zumzetul mulţimii aducea foarte mult cu ceea ce înseamnă de fapt „Ziua cea Mare”, adică bucurie, emoţie şi în acelaşi timp agitaţie şi multă mişcare.

„Cred că ar fi nevoie ca târgul să ţină două zile şi cred că are nevoie şi de mai multă promovare. Cred că Sfântu Gheorghe are foarte multe mirese şi foarte mult tineret care se pregăteşte de nuntă, deci trebuie un asemenea eveniment, dar eu îl văd mai mare, mai grandios. Cred că aici trebuie aduse obiecte, de exemplu bijuterii, încălţăminte, haine, lenjerie de corp şi pentru naşi şi ginerică. Aici ar trebui să găsim tot ce ne trebuie pentru nuntă, nu doar ceea ce are nevoie o mireasă. Cred că e puţin ce putem găsi în momentul acesta aici. Per ansamblu e bine, dar cred că poate să fie şi mai bine”, ne-a spus Zsombori Katalin de la Peony The Flower Bag şi Innocenti Sposa.

„Este foarte plăcut să fii aici. Mie mi-a făcut mare plăcere. Am auzit că a fost mai multă lume în alţi ani, dar eu sunt prima dată aici”, a precizat un reprezentant de la Karmen Events din Sfântu Gheorghe.

„Văd că după masă a început să vină mai multă lume, dar cred că e bine. Noi până acum am fost în fiecare an la acest târg şi e foarte bine că avem o astfel de oportunitate. De obicei oamenii vin să se intereseze pentru nunţile de anul viitor. Pentru anul acesta deja este foarte scurt timpul. Dar le dăm cărţi de vizită şi oferte Ziua cea Mare 2017 (2)şi aşa îşi amintesc de noi şi ne caută când au nevoie. (...) Avem o sală cu o capacitate de 380 de persoane, pot să spun că cea mai mare din Sfântu Gheorghe. Mirii au o libertate mare în ceea ce priveşte selecţia de culori sau aranjamente. Avem meniuri all inclusive, adică băutură şi patru feluri de mâncare. Ceea ce trebuie să ştie oamenii este că rezervarea se face cu un an înainte”, ne-a spus un reprezentant al Restaurantului Santana.

„A fost lume, dar nu aşa multă ca altădată. Am mai fost şi cu alte ocazii, dar acum este prima dată când am venit cu aranjamente. Oamenii s-au interesat de preţuri şi ce presupune meniul. Multora le place să vină la noi pentru că avem şi loc de joacă şi grădină şi pensiune”, au spus şi reprezentanţii Restaurantului Elenis.

Tendinţele anului 2017

În ceea ce priveşte tendinţele de anul acesta, Zsombori Katalin spune că mirii care sunt în pas cu moda anul acesta ar trebui să se îndrepte spre aranjamente florale cu cât mai mult verde, dar simple pentru că „mai puţin e mai mult”. În materie de rochii de mireasă, cele romantice şi fluide vor fi în top sezonul acesta. „Trebuie să fie o rochie în care mireasa să se descopere, săZiua cea Mare 2017 (4) nu mai fie încorsetată, să fie liberă, frumoasă, să nu se simtă stânjenită, chiar să poarte tenişi dacă vrea. Eu cred că din ce în ce mai multă lume ar vrea să cumpere rochia, decât să o închirieze”, ne-a spus Zsombori Katalin de la Innocenti Sposa.

Verdele deschis va marca şi accesoriile de nuntă de anul acesta, spun specialiştii. „De asemenea a rămas valabilă şi partea romantică, cu dantelă, naturală”, ne-a spus reprezentanta Molly’s Treasury.

„Tendinţele cer poze cât mai naturale, cadre cât mai naturale. Noi avem stilul nostru, dar nu urmăm anumite tendinţe în mod specific pentru că domeniul fotografiei este unul foarte larg”, precizează şi reprezentanta firmei de fotografie Eternal Feelings.

Machiajul trebuie să fie în armonie cu ţinuta, cu părul, culoarea ochilor şi cu cea a tenului, dar nu foarte accentuat, recomandă reprezentantul Emese Beauty Salon. „Cred că trebuie să ţinem cont şi de tendinţe, dar trebuie să le adaptăm astfel încât să ni se potrivească în primul rând în funcţie de personalitate, dar trebuie să se armonizeze cu rochia, accesoriile, părul sau chiar şi cu sala unde va avea loc nunta”, spune aceasta. Preţul unui machiaj de mireasă este de 100 de lei, iar acesta rezistă peste 24 de ore. „În cel mai bun caz, o femeie este o singură dată mireasă şi atunci trebuie să fie o prinţesă, să nu fie stresată şi să fie sigură că machiajul îi rezistă”, precizează reprezentantul Emese Beauty Salon.

Muzică pentru nunţile moderne

Ziua cea Mare 2017 (3)La Târgu de nuntă din Sfântu Gheorghe, mirii care preferă o nuntă modernă au avut ocazia să asculte live formaţia Friday Rehab. „De obicei noi cântăm muzică jazz, pop, rock, hip hop, dar nu cântăm muzică populară sau lăutărească. Pe noi pot să ne caute oamenii care vor să se distreze pe muzica pe care au copilărit, adică muzica de ieri şi de azi de la radio”, ne-a spus solista trupei, Zsombori Biborka sau Bibi, cum îi spun colegii.

Pe cei de la Friday Rehab îi găsiţi oricând pe Facebook.

Aşadar, niciodată nu este prea devreme să începeţi pregătirile pentru Ziua cea Mare, respectiv pentru nunta de vis, o spun atât expozanţii, cât şi cei care au trecut deja prin emoţiile evenimentului. Târgul de nunţi este organizat anual de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.