ACTUALITATE 31 ianuarie 2017

Taximetristă agresată de un client şi lăsată fără maşină şi telefoanele mobile

de Agerpres | 927 vizualizări

O taximetristă din Sfântu Gheorghe a fost agresată şi jefuită în noaptea de luni spre marţi de un client, care i-a luat maşina de serviciu şi două telefoane mobile, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna.

Femeia a efectuat o cursă de la Sfântu Gheorghe la Ghidfalău pentru a transporta un client, iar când au ajuns la destinaţie, acesta, un tânăr care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a agresat-o şi i-a „confiscat” cele două telefoane mobile şi autoturismul, pe care l-a avariat ulterior, lovindu-l de un stâlp, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ.

Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a părăsit locul faptei, fiind prins la scurt timp de poliţişti şi condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea determinării îmbibaţiei alcoolice, precum şi pentru îngrijiri medicale, el suferind leziuni în urma coliziunii.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie, părăsirea locului accidentului şi conducere fără permis.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.