ACTUALITATE 3 februarie 2023

Aproape 12 milioane de lei din 3 proiecte, la Târgu Secuiesc

de Diana Pantelimon | 590 vizualizări

Autoritățile au anunțat semnarea contractelor 

Conducerea Primăriei Muncipiului Târgu Secuiesc a semnat săptămâna trecută încă trei proiecte mari. Este vorba despre renovarea energetică a unei grădinițe, modernizarea iluminatului public și implementarea unui sistem de transport verde. Valoarea totală a acestor proiecte este de aproape 12 milioane de lei.

Proiectul cu valoarea cea mai mare, de peste cinci milioane de lei, constă în eficientizarea energetică a clădirii grădiniţei cu program prelungit „Manócska”.

„Obiectivul general al proiectului «Creşterea eficienţei energetice a clădirii grădiniţei cu program prelungit „Manócska” din municipiul Târgu Secuiesc» este renovarea energetică a clădirii publice. În urma implementării proiectului se vor atinge următoarele: reducerea consumului anual specific de căldură pentru încălzire a clădirii izolate termic; reducerea consumului de combustibil convenţional utilizat la prepararea agentului termic; reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; reducerea cheltuielilor cu încălzirea pe timp de iarnă. Valoarea totală a proiectului este de peste 5 milioane de lei”, au transmis reprezentanții primăriei, pe Facebook.

Totodată, mai mult de 3,6 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru înlocuirea aparatelor de iluminat cu tehnologie LED.

„Modernizarea sistemului de iluminat public – înlocuirea aparatelor de iluminat cu aparate de iluminat cu tehnologie LED. Proiectul constă în înlocuirea a 1.051 aparate de iluminat existente în zona de intervenție de pe raza Municipiului Târgu Secuiesc și satele Lunga, Săsăuși și Tinoasa, cu aparate de iluminat noi cu LED, echipate cu sisteme de telegestiune în punct luminos, și montarea în completare a 42 aparate de iluminat noi, având un cost total de 3.678.919,40 lei”, se arată în aceeași informare Facebook.

Aproape trei milioane vor merge și către dezvoltarea unui sistem inteligent de transport.

„Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS (Intelligent Transport Sistem) vizează achiziția și punerea în funcțiune a echipamentelor și infrastructurii sistemelor de transport inteligent, precum soluții de parcare inteligentă, sisteme de avertizare privind adaptarea vitezei, sisteme de siguranță pentru zona cu lucrări, sistem de semafoare interconectate și sisteme de informare a participanților la trafic. Valoarea totală a proiectului este de aproape 3 milioane de lei”, informează reprezentanții primăriei.

Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a semnat și în ianuarie contracte importante pentru dezvoltarea orașului. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se vor construi două blocuri cu locuințe eficiente energetic pentru specialiști din sănătate și învățământ, zece stații de încărcare electrică și două noi piste de biciclete.

În acest an, Târgu Secuiesc rulează un buget record de aproape 120 de milioane de lei.

Sursa foto: Kézdivásárhely Önkormányzata/Primăria Târgu Secuiesc

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.