Târgu Secuiesc: Bărbat arestat preventiv după noi amenințări la adresa fostei concubine. Anul trecut ar fi vrut să îi incendieze locuința
Un bărbat din județul Covasna a ajuns în arest preventiv după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa și și-ar fi amenințat fosta concubină. Cazul vine după ce, anul trecut, acesta ar fi amenințat că va da foc locuinței femeii și a fost găsit în apropierea casei cu carburant, două cuțite și o brichetă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu Secuiesc a admis miercuri, 1 iulie, propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, în perioada 21–26 iunie 2026, bărbatul și-ar fi contactat în mod repetat fosta concubină, deși avea interdicția de a lua legătura cu aceasta.
„În perioada 21.06.2026 - 26.06.2026, inculpatul P.C.F. a contactat telefonic în mod repetat victima, fosta concubină, încălcând astfel măsura de protecţie (...) respectiv interzicerea orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima”, se arată în comunicatul Parchetului.
Anchetatorii susțin că, pe 24 iunie, acesta i-a adresat și amenințări femeii.
„Proferând în data de 24.06.2026 amenințări la adresa acesteia, de natură să-i provoace o stare de temere”, au precizat procurorii.
Bărbatul a fost reținut de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Covasna în 30 iunie, pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu instanța a dispus arestarea preventivă.
Potrivit procurorilor, ordinul de protecție pe care l-a încălcat a fost emis după un incident petrecut în 27 noiembrie 2025. Atunci, bărbatul s-ar fi prezentat la locuința fostei concubine și ar fi amenințat că îi va incendia casa.
„S-a prezentat la domiciliul fostei concubine (...), ocazie cu care (...) a proferat ameninţări indirecte la adresa acesteia, respectiv că îi va da foc locuinţei”, se arată în comunicat.
Procurorii precizează că acesta a fost identificat în apropierea locuinței femeii „având asupra sa un pet de un litru ce conținea carburant pentru autoturisme, două cuţite și o brichetă”.
Pentru acea faptă, bărbatul a fost condamnat definitiv la cinci luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de doi ani.
Dosarul mai arată că, în ianuarie 2026, același inculpat și-a smuls brățara electronică de monitorizare și a refuzat remontarea acesteia, încălcând obligațiile impuse prin ordinul de protecție. Pentru această faptă a fost arestat preventiv și trimis în judecată, fiind condamnat la închisoare, însă hotărârea nu este încă definitivă.
Parchetul subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă sunt măsuri procesuale și nu înlătură prezumția de nevinovăție a inculpatului.