ACTUALITATE 31 decembrie 2019

Tânără rănită grav în accident, din cauza neadaptării vitezei

de Iulia Drăghici - Taraș | 5662 vizualizări

O tânără în vârstă de 23 de ani, șoferul unui autoturism, a fost rănită grav luni noaptea în urma unui accident cu o autoutilitară cu remorcă. Evenimentul s-a petrecut pe DN12, la intrarea în Sfântu Gheorghe, pe direcția dinspre Miercurea Ciuc. Femeia a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția pompierilor.

Victima era conștientă când a fost extrasă dintre fiarele contorsionate, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj.

Cauza producerii accidentului ar fi neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

La ieșirea dintr-o curbă periculoasă la dreapta a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu o autoutilitară, care circula regulamentar, condusă de un bărbat în vârstă de 23 de ani. În urma accidentului, femeia a fost rănită grav”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe.

La accident au intervenit pompierii, cu o ambulanță SMURD și două autospeciale cu module pentru descarcerare.  

Accidentul a fost anunțat în jurul orelor 23:30.

Ambii șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul de vătămare corporală din culpă. 

Sursă foto: arhivă. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.