Tânăr din Botoșani, reținut de polițiștii covăsneni pentru înșelăciune
Totul a pornit de la o cutie de viteze automată și o înțelegere online neonorată
Polițiștii covăsneni au identificat și reținut luni pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 23 de ani, bănuit de înșelăciune. Victimă i-ar fi căzut un bărbat în vârstă de 28 de ani din Sfântu Gheorghe. Întâmplarea, care a pornit de la o cutie de viteze automată și o înțelegere online neonorată, a avut loc în octombrie anul trecut.
„La data de 28.10.2019, polițiștii Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizați prin plângere de către un bărbat în vârstă de 28 de ani cu privire la faptul că, la data de 18.10.2019 a luat legătura telefonic cu un utilizator al unei rețele de socializare care oferea spre vânzare o cutie de viteze automată, pentru un autoturism. În urma conversației telefonice cu persoana în cauză, acesta a stabilit prețul de vânzare și faptul ca livrarea produsului să se facă după virarea sumei de bani în contul vânzătorului.
Cu toate că persoana vătămată a virat suma stabilită precum și taxa de transport, în contul vânzătorului, acesta nu și-a onorat angajamentul și nu a mai răspuns la apelurile telefonice ale cumpărătorului.
În urma investigaților desfășurate de către polițiști, autorul faptei a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 23 de ani din județul Botoșani, cunoscut cu antecedente penale”, arată un comunicat de presă transmis miercuri de IPJ Covasna.
Suspectul a fost adus la Sfântu Gheorghe luni, 13 ianuarie a.c., în baza unui mandat emis de Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna.
„În baza probatoriului administrat, față de suspect s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore”, mai informează IPJ Covasna.
Cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
„Totodată, persoana în cauză a fost prezentată organelor judiciare competente în vederea dispunerii măsurilor legale.
Facem precizarea că, în cazul prezentat, dispunerea reținerii pentru 24 de ore este o măsură preventivă reglementată de Codul de Procedură Penală, și nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, mai subliniază oamenii legii.
Recomandări pentru a nu fi victime ale fraudelor în mediul online
Pentru a vă proteja de fraudele din mediul online polițiștii au o serie de recomandări, mai ales că „printre cele mai întâlnite fraude online se află vânzările fictive, în concret postarea de anunțuri de vânzare online, iar ulterior, după convingerea cumpărătorilor să transfere sumele de bani solicitate, bunurile nu mai sunt livrate”, potrivit IPJ Covasna.
- Cumpărați din surse sigure, de la firme sau magazine pe care le cunoașteți sau pe care le-ați mai folosit și verificați rating-ul vânzătorilor pe site-urile de comerț online.
- Asigurați-vă că transferul informațiilor se face în mod securizat. Verificați existența simbolului de tip lacăt în bara URL și folosiți un protocol HTTPS sau SSL atunci când navigați pe internet.
- Păstrați întotdeauna documentele referitoare la plățile pe care le-ați efectuat online. Acestea pot fi folosite pentru stabilirea termenilor și condițiilor vânzării sau pentru a face dovada că ați plătit pentru bunuri.
- Când cumpărați online de la alte persoane, nu trimiteți banii în avans. Dacă este posibil, folosiți un serviciu cu plata ramburs (achitarea costurilor de către destinatar la momentul livrării coletului sau a unui bun) pentru a verifica bunurile achiziționate.
- Evitați să faceți cumpărături pe site-uri care nu folosesc un serviciu de tip „full authentification” (Verified by Visa / MasterCard Secure Code).