ACTUALITATE Acum 2 ore, 53 minute

Tânăr de 19 ani din Araci, arestat preventiv pentru tentativă de omor

de Daniela Luca | 186 vizualizări

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui tânăr de 19 ani, acuzat de tentativă de omor. Incidentul, cauzat de un conflict spontan alimentat de consumul de alcool, s-a petrecut în data de 19 ianuarie, în localitatea Araci. Victima, un bărbat de 35 de ani, a fost grav rănită după ce a fost lovită de mai multe ori cu un par.

Potrivit anchetatorilor, tânărul l-a agresat pe un bărbat în vârstă de 35 de ani și i-a aplicat patru lovituri cu un par în zona capului și a corpului. Prima lovitură a dus la prăbușirea victimei la pământ, însă agresorul a continuat să o lovească de alte trei ori. Victima a suferit un traumatism cranian cu multiple fracturi și alte leziuni grave.

„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, în data de 21 ianuarie 2024, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unui inculpat, în vârstă de 19 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. 1 C.pen., raportat la art. 188 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. În fapt, s-a reținut că, în data de 19.01.2025, pe fondul unui conflict spontan, cauzat de consumul de alcool, în timp ce se aflau pe o stradă din localitatea Araci, jud. Covasna, inculpatul i-a aplicat victimei, un bărbat în vârstă de 35 de ani, patru lovituri cu un par în zona capului și a corpului cauzându-i mai multe leziuni, respectiv un traumatism cranian cu multiple fracturi și alte leziuni la nivelul capului și a corpului. După aplicarea primei lovituri în zona capului, victima a căzut la pământ și agresorul i-a mai aplicat trei lovituri în zona capului și a corpului”, transmite, într-un comunicat de presă, Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

Luni, 20 ianuaire, procurorii l-au reținut pe tânărul de 19 ani pentru 24 de ore. A doua zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

„Cercetările penale au fost efectuate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, cu sprijinul organelor de poliţie din cadrul I.P.J. Covasna – Serviciul de Investigații Criminale”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanții parchetului subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă sunt măsuri reglementate de Codul de procedură penală, menite să asigure un cadru adecvat pentru administrarea probelor. Totodată, se reamintește că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare definitivă. 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.