ACTUALITATE 28 august 2014

Tânăr amendat cu 400 de lei pentru maltratarea unui câine

de Agerpres | 687 vizualizări

Un tânăr în vârstă de 16 ani din localitatea covăsneană Catalina, acuzat că ar fi maltratat un câine, ulterior eutanasiat, a fost amendat cu 400 de lei.

Conducerea asociaţiei de protecţie a animalelor „Székely Kutya” este nemulţumită de pedeapsa aplicată şi cere Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc înăsprirea sancţiunii, respectiv transformarea amenzii în muncă în folosul comunităţii şi obligarea tânărului să lucreze timp de zece zile într-un adăpost pentru câini.

„Copilul acesta a bătut şi a chinuit un câine, i-a rupt coloana vertebrală şi i-a provocat grave leziuni în urma cărora animalul a trebuit eutanasiat, iar acum scapă cu o amendă de 400 de lei pe care o vor plăti părinţii. (...) Sunt nemulţumit de măsura dispusă de procuror şi voi face o nouă plângere. Sunt de părere că tânărul acesta nu poate să scape atât de uşor, doar cu o amendă educativă. (...) Ar trebui o măsură mai aspră care să fie un semnal de alarmă, o învăţătură şi pentru alţii. Voi cere ca în locul amenzii băiatul să fie obligat să lucreze timp de zece zile la adăpostul de câini din Târgu Secuiesc”, a declarat preşedintele asociaţiei „Székely Kutya”, Forro Béla.

Procurorii de la Judecătoria Târgu Secuiesc, care au anchetat cazul, au menţionat că tânărul a negat comiterea faptelor de care este acuzat.

Având în vedere că fapta a fost comisă înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Penal, procurorii au dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de rănire şi schingiuire a animalelor şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, în cuantum de 400 de lei.

„Apreciem că, faţă de împrejurările comiterii faptei, urmarea produsă şi persoana inculpatului, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este suficientă pentru atingerea scopului educativ şi coercitiv şi este proporţională cu gravitatea faptei săvârşite de inculpat. Se are în vedere în principal, pe lângă gradul de pericol social al faptei comise de inculpatul minor, şi vârsta acestuia, faţă de care măsura dispusă este oportună”, se arată în Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
dany, 29 august 2014
Eu i-as face la fel sa simta pe pielea lui aceeasi durere!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.