ACTUALITATE 26 ianuarie 2017

Tamás Sándor (CJ Covasna): „Avem peste o sută de procese legate de bilingvism şi arborarea steagurilor”

de Agerpres | 1892 vizualizări

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamás Sándor, a declarat joi că instituţia pe care o conduce are peste o sută de procese legate de bilingvism şi arborarea steagurilor în spaţiile publice, majoritatea intentate de Instituţia Prefectului.

Tamás Sándor a menţionat că unele „speţe” sunt de-a dreptul „hilare”, exemplificând cu un indicator aflat pe un drum forestier de pe raza comunei Bodoc, pe care înscrisul în limba maghiară apărea înaintea celui în limba oficială a ţării, aşa cum prevede legea, iar un alt proces a vizat antetul trilingv, în română, maghiară şi engleză, de pe corespondenţa CJ Covasna.

„Din 2012 avem peste o sută de procese privind bilingvismul şi arborarea steagurilor, majoritatea intentate de prefecţii pe care i-am consumat până acum, deci suntem antrenaţi, am fost ţinuţi în formă. (...) Unele speţe au fost hilare. (...) Cazul antetului trilingv, pe care l-am şi câştigat. La momentul acela, antetul era cel mai important subiect pentru reprezentantul Guvernului în teritoriu, toate celelalte probleme erau în regulă, numai antetul nu”, a spus Tamás Sándor, în plenul şedinţei CJ.

El a mai adăugat şi că autorităţile statului român nu permit arborarea steagului „Ţinutului secuiesc” pe instituţiile publice, în schimb acceptă acest lucru când e vorba despre alte steaguri.

„Steagul Bucovinei a fost arborat la Gura Humorului cu asistenţă militară şi duhovnicească în prezenţa reprezentanţilor statului român, dar noi, în centrul României, nu avem voie să folosim steagul 'Ţinutului secuiesc'. De asemenea, am văzut că steagul Moldovei a fost arborat pe Cetatea Neamţului, dar noi nu avem acest drept. Este o dublă măsură”, a mai spus acesta.

Consilierul judeţean Florentina Teacă (PSD) a replicat că în mod cert prefecţii numiţi de Guvern în judeţul Covasna nu au intentat aceste procese „din distracţie” sau „pentru că nu au avut ce face”, ci pentru că au constatat încălcări ale legii.

Subiectul a fost abordat în contextul dezbaterii unui proiect de hotărâre ce viza acceptarea de către CJ Covasna a unei donaţii, respectiv a mai multor steaguri, printre care şi cel secuiesc, care au fost arborate în sala de şedinţe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Bateti toba!, 29 ianuarie 2017
...Sandor ce ar fi ca in fiecare dimineata un tobosar cu o toba imensa(!), sa bate in fata prefecturii de 100 ori, adica cu numarul total "de procese legate de bilingvism şi arborarea steagurilor”. citeste integral
Bateti toba!, 28 ianuarie 2017
Sandor te-ai gandit ca pe politicienii romani le intereseaza doar Romania Mare, dar este un spin in ochi existenta limbii maghiare, existenta unei zone predominent maghiara? Din pacate Hunor, care ar citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.