ACTUALITATE 10 iulie 2016

Tabăra pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii, „o oază de dragoste“

de Sever Ioan Miu | 1475 vizualizări

80 de oameni, din care 34 de persoane, mai ales tineri, dar și adulți cu dizabilități fizice sau psihice, precum și însoțitori și voluntari au participat la a 14-a ediție a Taberei Internaționale pentru tineri cu dizabilităţi locomotorii. Tabăra a fost găzduită timp de șase zile întregi în campingul de la Benedek Mezo (Câmpul Benedek), lângă Vâlcele, fiind organizată de Serviciul de Ajutor Maltez. Persoanele cu dizabilități au participat la diverse competiții sportive, au făcut terapie cu ajutorul unor câini special dresați, au învățat meșteșuguri și s-au distrat, ajutați de personalul taberei. După cum mi-au declarat vineri atât un reprezentant al Asociației Române a Ordinului de Malta, cât și doi participanți, grija voluntarilor pentru cei cu dizabilități i-a făcut să se simtă iubiți și să mai uite din necazurile specifice condiției lor.

Un organizator din fotoliul rulant

Participanții au venit din București, Oradea, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Brașov, județele Harghita, Covasna și din Ungaria. „S-a pornit ca o tabără internațională, dar din motive și financiare, partenerii din cinci țări nu prea sunt prezenți toți de-odată, anual una sau două țări reușesc s-ajungă în tabăra noastră“, mi-a explicat Tischler Ferenc, secretar general al Serviciului de Ajutor Maltez din România (SAMR). „90% dintre cei prezenți  au venit cu însoțitori, restul personalului sunt voluntarii noștri cu care faptic organizăm tabăra și ajutăm derularea programului, asigurăm tot ce au nevoie“, mi-a mai spus Tischler. Tabăra a fost organizată de Secretariatul SAMR, voluntarii fiind din partea  filialei din Sfântu Gheorghe și a sucursalei din Miercurea Ciuc. Ideile privind desfășurarea taberei au venit de la un reprezentant al filialei ciucane, Jozsa Csaba, care știe bine nevoile celor cu dizabilități, fiind el însuși într-un fotoliu rulant. „Primii patru ani noi am organizat programul și a fost prea dinamic. Și atunci ne-am așezat la o discuție și l-am rugat pe Jozsa Csaba să facă el din cărucior programul, că el știe (...) cât timp sunt capabili să activeze, cât timp au nevoie pentru odihnă. Așa că de 10 ani Csaba a preluat organizarea și faptic noi ajutăm cu voluntarii din Sfântu Gheorghe“, mi-a spus Tischler. „Şi eu sunt o persoană cu dizabilitate de gradul I, am paralizie totală la corp, nu pot să mișc degetele. Cum trăiesc viața lor, știu ce nevoi au și ce ar vrea să facă în aceste tabere“, mi-a explicat Jozsa.

Sub semnul Olimpiadei

După cum mi-a declarat Tischler Ferenc, cum 2016 este an olimpic, și tematica taberei a fost Olimpiada. De asemenea, fiecare zi a avut tematica ei. „Programul a fost făcut să fie cât mai accesibil invitaților noștri (...). Prima zi, marți, a fost ziua echipelor. Am făcut noi echipele acasă, ei au sosit aici, invitații noștri, toată ziua a trebuit să lucreze în echipă, trebuia să aleagă conducătorul de echipă. Miercuri a fost ziua sportivă, au fost multe feluri de concursuri, la care toate persoanele, cu orice fel de dizabilitate, pot face ceva. Este posibil să nu participe la toate, dar  pot să găsească măcar o activitate pentru cerințele lor“, a punctat Jozsa Csaba. „Am dus cu lingura o minge, cu piciorul, câțiva metri. Eu cu piciorul mănânc, mă spăl pe față,  fac totul cu piciorul. Fata care este însoțitorul meu m-a împins“, mi-a declarat Viorica Bularca, o participantă venită cu însoțitorul din comuna covăsneană Valea Mare. „Toate jocurile pe care le-am organizat am reușit să le adaptăm la cerințele unor persoane cu deficiențe. La călărit, de exemplu, 4-5 persoane le-am urcat pe cal, pe șa și țineam dintr-o parte și din alta și ne-am plimbat aici, dar am avut și o căruță, mulțumită doctorului Hermănean din zona Întorsurii“, mi-a spus și Tischler.

„Miercuri am fost la Sfântu Gheorghe, am făcut turul orașului, iar când ne-am întors a fost karaoke. Joi a fost ziua tradițiilor populare, au fost aici persoane care sunt profesioniști în aceste meșteșuguri, care lucrează quilling, cu pielea, cu lutul. Toți au găsit ce să facă, după capacitățile lor – brelocuri, bijuterii – ceva  care să le aducă aminte de tabăra asta. După-masă am avut terapie ocupațională cu câini speciali (...). Vineri a fost ziua olimpiadei, trei ore de ‘jocuri olimpice’, la care puteau să participe persoane fără echipă, dar și cu echipă. Prin jocurile acestea, se cunosc mai bine între ei. Seara sunt chefuri, muzică, distracție, dans, se cunosc și mai bine, cu dansurile, cu muzica, ea depășește orice hotare“, mi-a mai spus Jozsa. Tabăra s-a încheiat sâmbătă, cu o excursie la Şumuleu Ciuc, unde participanții au fost în pelerinaj la drumul Crucii și au asistat la o slujbă alături de sute de voluntari din toată țara ai Serviciului de Ajutor Maltez. După pelerinaj, participanții s-au întorși în tabără, și, emoționați, și-au luat rămas bun unii de la alții.

Jocuri cu câini

Terapia ocupațională cu câini special dresați a reprezentat o noutate pentru tabără. Pentru această activitate, SAMR a apelat la asociația Dog Asist din Cluj Napoca, de la care au venit mai mulți voluntari și președintele ei, George Moșoia. „Am observat pacienții noștri, să vedem care ce poate să facă în scaune cu rotile și ne-am mobilizat să putem oferi activități pentru fiecare în parte. Pentru persoanele cu dizabilități în scaunul rulant, George l-a pus pe Bruno, un labrador maro, să îi tragă, fiecare folosindu-și ori mânuțele, ori fiind trași de cărucior sau de picioare. Pentru persoanele mai mobile, am avut un alt traseu, un fel de obstacole (...) trebuia să meargă cu cățelul ținut de lesă, printre jaloane. De asemenea, trebuia să arunce mingea prin tunel, iar cățelușa caniș să meargă prin tunel. Un alt cățel, pui de labrador, a plimbat lumea“, mi-a declarat  Biro Orsolya, kinetoterapeut la Grădinița Malteză din Cluj Napoca și voluntară la Dog Assist.

Control OPC în tabără

Un eveniment neplanificat de organizatori a fost o acțiune de control din partea Oficiului pentru Protecția Consumatorului (OPC) Covasna. Acțiunea i-a vizat atât pe cei care dețin tabăra de la Benedek Mezo, - firma Cosis SRL amendată cu 1000 de lei pentru lipsa unor autorizații -, cât și pe organizatorii taberei pentru tineri cu dizabilități. „Bucătăria nu este dotată pentru pregătirea mâncării pentru 80 de persoane, noi a trebuit puțin să improvizăm, dar totuși m-am bucurat că n-a trebuit să lucrăm cu o firmă de catering  (...) n-avem fonduri suficiente și-au venit persoane fizice cu suflet, voluntari. (...). Aceste mici improvizări  simt că nu le-au plăcut la cei de la OPC, nu știu care vor fi urmările, dar sigur vor fi, că luni sunt invitat la sediul OPC. Dânșii au fost în tabără,  au văzut ce facem, cu cine facem, sper să înțeleagă că dacă iau amendă mare, eu anul viitor o să mă gândesc de două ori dacă organizez o tabără ca tabăra asta. Iar  dacă nu organizez, aceste persoane nici o săptămână nu vor avea în an când să iasă într-o comunitate unde se simt bine, unde se distrează“, mi-a declarat Tischler Ferenc.

„Urmează să discutăm și cu domnul Tischler pentru că el fiind organizator, în loc să apeleze la o firmă specializată, s-a apucat să facă pe cont propriu, fără a avea autorizațiile necesare. În calitate de organizator are niște obligații. Chiar dacă este ajutor pentru handicap (...) nu poate să încalce legea. A avut niște voluntari, așa-ziși voluntari, din Micfalău erau niște femei care făceau mâncare în niște cazane. Pe noi ne interesează dacă aveau adeverință medicală, dacă nu suferă de boli – nu poți să faci mâncarea pentru nu știu câți copii și să spui că ‘am făcut noi din partea asociației’. În funcție de documentele pe care le aduce domnul Tischler sau cine va veni din partea Ajutorului Maltez vom stabili sancțiunea. Poate fi de la 1000 la 10.000. Dar putem să îi dăm minimum că e la prima abatere (...)“, mi-a declarat Mircea Diacon, comisarul șef OPC Covasna.

„O cupolă de dragoste“

Incidentul amintit nu pare să fi afectat mersul taberei și bună dispoziție a participanților. „E foarte frumos ce se întâmplă, am văzut lume foarte fericită, foarte bine dispusă. Am vorbit cu aproape toți participanții din tabără și le-am spus ‘ce vreme frumoasă!’. Și mi-au zis: ‘Oamenii sunt frumoși, oamenii sunt buni și mâncarea e bună. Iar vremea... dacă e frumoasă, e bună și ea’ ”, mi-a declarat Călin Piescu, reprezentantul Ordinului Cavalerilor de Malta în Consiliul Director al Serviciului de Ajutor Maltez Român.

„A fost frumos. De obicei sunt foarte stresată, nervoasă, dar aici așa calmă m-am simțit. Mâncarea bună, oamenii buni, mă iubesc cu toată lumea. Sunt oamenii cumsecade (...) atenți, nu fac diferență că sunt româncă. Aici majoritatea sunt maghiari, dar mă înțeleg foarte bine cu ei“, mi-a spus participanta Viorica  Bularca. Totodată, o însoțitoare venită din Cluj, Corina Croitoru, mi-a declarat: „Sunt mama unei beneficiare. Și eu sunt beneficiară, pot spune, că, la rândul nostru însoțitorii, ne încărcăm cu energie pozitivă aici. Ea e domnișoară mea, Ancuța, dar nu poate vorbi, nu articulează decât câteva cuvinte, dar înțelege absolut tot și se bucură enorm de tabără. Cum se termină tabăra, deja se gândește la tabăra viitoare“. Atmosfera din tabără se datorează, potrivit implicării personalului venit din partea Serviciului de Ajutor Maltez. „Voluntarii sunt atât de primitori! Chiar spunea cineva ‘de când sunt în tabără, n-am auzit un cuvânt rău să spună unul la altul’. Cel mai impresionant este să veniți într-o seară de party, să vedeți cum voluntarii iau efectiv cărucioarele pe sus, cu persoanele cu dizabilități în cărucior. Când am văzut eram mască, îmi ziceam ‘acuma îl scapă’, dar s-a putut. Bineînțeles, au ținut 2-3 voluntari, nu unul, dar fac efortul ăsta“, a povestit Croitoru, adăugând: „Suntem a patra oară aici. E un loc mirific, e ca o cupolă de dragoste și energie pozitivă. Când vii aici te detașezi de toată lumea din jur și intri într-o oază de dragoste“.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.