ACTUALITATE 6 noiembrie 2016

Susţinătorii drepturilor animalelor cer pedeapsa cu închisoarea pentru tânărul care a spânzurat un câine

de Observatorul de Covasna | 1409 vizualizări

Asociaţia pentru câini fără stăpân AMY a organizat vineri un protest cu scopul de a cere dreptate în cazul câinelui găsit săptămâna trecută spânzurat într-un copac din pădurea de lângă cartierul Simeria din Sfântu Gheorghe. Chiar dacă acţiunea a reunit doar aproape 40 de persoane în Piaţa Libertăţii din reşedinţa de judeţ, susţinătorii drepturilor animalelor speră că autorităţile vor aplica o pedeapsă exemplară, în ideea descurajării abuzurilor contra necuvântătoarelor.

Deşi s-au bucurat că făptaşul a fost identificat, oamenii sunt îngrijoraţi că tânărul de 17 ani bănuit de autorităţi că a ucis animalul cu intenţie ar putea scăpa doar cu o amendă, dat fiind faptul că este minor. Astfel, protestatarii şi-au manifestat paşnic dorinţa de a-l vedea pe acesta pedepsit cu închisoarea.

„Suntem aici din cauza cățelului spânzurat pe care l-am găsit săptămâna trecută. Vrem ca acest copil (n.red. tânărul bănuit că se face IMG_1089vinovat de moartea animalului) să facă închisoare, să nu fie amendă penală pentru că acum a început cu un cățel, mâine-poimâine poate să facă același lucru și cu un copil. (...) Pe lângă asta, vrem să fie pedepsiți toți din țara asta care fac astfel de atrocități. (...) Rog pe toată lumea, dacă vede aşa ceva să ne anunţe pe noi, să sune la poliţie, ori să facă ceva. Şi acum, cu cazul acesta, am primit foarte multe apeluri de la oameni care mi-au zis că sunt martorii a tot felul de acţiuni contra animalelor, dar când le-am spus să vină cu mine la poliţie să dea declaraţie, mi-au spus că nu vor să se implice”, a declarat organizatorul protestului, preşedintele Asociaţiei pentru câini fără stăpân AMY, Pora Kinga.

Chinuirea animalelor, „distracţie periodică” în cartierul Örkő din Sfântu Gheorghe

Un alt participant la protest, susţinător aprig al drepturilor animalelor, a explicat că „distracţia periodică” a tinerilor şi copiilor din cartierul Örkő din Sfântu Gheorghe, de unde provine şi tânărul acuzat de uciderea câinelui găsit spânzurat în pădure, este chinuirea animalelor. „Am fost martor şi am văzut cu ochii mei cum legau animalele cu sârme, cum le legau de gard şi pe urmă le biciuiau. Pe urmă adulţii leagă betoane foarte grele de cai ca să vadă cât e de puternic calul respectiv. Îl biciuie până reuşeşte să clintească din loc acea bucată de beton. La astfel de atrocităţi participă mai mulţi indivizi. Copiii lor nu au niciun fel de educaţie, decât să perpetueze această violenţă din generaţie în generaţie. Întrebarea noastră este: de ce organele abilitate nu vor să vadă treaba asta? Suntem o ţară membră UE, deci avem nişte legi pe care trebuie să le respectăm, inclusiv cele care se referă la atrocităţile făcute împotriva necuvântătoarelor. (...) Totdeauna a fost un foc de paie. S-a mediatizat şi dup-aia s-a muşamalizat şi s-a făcut linişte. Sperăm ca de data asta să fie începutul luptei pentru protecţia animalelor”, a spus bărbatul care a ales să participe la eveniment, ascunzându-şi identitatea cu o cagulă.

„Acesta este cel mai important aspect: faptul că se întâmplă atrocităţi şi nu prea se face nimic. Asta ne face să ne îngrijorăm pentru că avem copii. Legea există, dar nu înţelegem de ce nu se aplică”, a mai spus şi o participantă la protest, Norica Măsar, proprietară a unui câine provenit dintr-un adăpost.

„Indiferent dacă ucidem un câine sau un om, tot crimă se numeşte”IMG_1093

Prin intermediul unui megafon, bărbatul cu cagula a precizat că şi-ar fi dorit ca la acţiune să fie prezente şi organele abilitate să pedepsească abuzul asupra animalelor, nu doar iubitorii necuvântătoarelor. „Sperăm cu toţii că în cazul câinelui găsit spânzurat în pădure să fie aplicată pedeapsa cuvenită acestui criminal. Indiferent dacă ucidem un câine sau un om, tot crimă se numeşte. Crima se pedepseşte cu închisoare. Rugăm organele abilitate să îi sprijine pe cei care sunt dornici de a se implica în protejarea animalelor, pentru că şi ele sunt nişte fiinţe care au dreptul să trăiască. Acesta nu este un caz unic. Se întâmplă zilnic în cartierul Örkő. Zilnic sunt bătuţi caii, zilnic sunt bătuţi câinii, zilnic pisicilor li se scot ochii şi li se dă foc. Suntem o ţară europeană, nu mai putem trăi aşa de capul nostru. Legea e valabilă pentru toată lumea, indiferent de etnie sau naţionalitate. (...) Nu trebuie să ne oprim aici!”, a spus bărbatul mascat, susţinător al drepturilor animalelor. Acesta şi-a încheiat discursul cu sloganul, devenit reprezentativ pentru întreaga adunare, „Noi suntem vocea lor, Vocea animalelor!”.

Caz asemănător la Târgu Secuiesc, pedepsit cu amendă de 400 de leiIMG_1094

Președintele Asociației de protecţia animalelor „Székely KutyaKlub” din Târgu Secuiesc, Forró Béla, prezent la protestul din Sfântu Gheorghe, a declarat pentru „Observatorul de Covasna” că şi el s-a confruntat cu un caz asemănător la Târgu Secuiesc, iar soluţionarea autorităţilor a fost o amendă de 400 de lei. „Îmi pare foarte rău că au venit aşa de puţini oameni. Eu am simţit nevoia să fiu aici, să mă alătur acestui miting liniştit, dar din păcate din experienţa mea de şase ani de zile, de când lucrez conform legii 259/2004, privind protecţia animalelor, pot să spun că pentru a se putea schimba ceva trebuie schimbată legea din temelie. Pur şi simplu lovirea unui animal nu este pedepsită nici măcar contravenţional. Dacă un cal este lovit pe stradă nici poliţia, nici protecţia animalelor nu poate face nimic pentru că legea nu prevede sancţiuni. Pot să spun sincer, eu cred că tânărul care a omorât câinele va scăpa şi îmi pare foarte rău acest lucru. Am văzut o faptă asemănătoare, de schingiuire, maltratare şi omorâre intenţionată a unui animal, acum doi ani. Am făcut cu ajutorul unui medic veterinar o autopsie. Am depus reclamaţie la poliţie, ei au făcut dosarul penal şi l-au depus la Procuratură. Pedeapsa aplicată a fost o amendă de 400 de lei. Am contestat decizia şi am cerut procuratorii ca amenda să fie schimbată cu munca în folosul comunităţii la adăpostul de câini, ca să stea lângă animale, să vadă cui a cauzat durere. Din păcate, asta nu s-a întâmplat”, a spus Forró Béla.

Iulia Drăghici

Sever Ioan Miu

IMG_1100IMG_1102

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
R, 7 noiembrie 2016
inerferarea cu actul de justitie? poate ar face si un linsaj mic? doamnele sint procurori, judecatori, gardieni, calai si gropari in acelasi timp? puscaria o sa-l reabiliteze? a, sau e vorba de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.