ACTUALITATE 11 octombrie 2015

Succesul Bienalei de Artă Fotografică a fost mai mare decât se aştepta

de Mirela Cara Dragu | 528 vizualizări

Pasionații de fotografie din Sfântu Gheorghe și împrejurimi au avut un weekend plin datorită programului oferit de cea de-a doua ediție a Bienalei de Artă Fotografică, care s-a desfășurat la Liceul Teoretic Székely Mikó.

Organizat de clubul de Artă Fotografică Camera Club Siculorum, în colaborare cu Consiliul Județean Covasna și Centrul de Cultură al Județului Covasna, evenimentul a reunit peste 150 de fotografi din 18 state. În concurs au fost înscrise 1.538 lucrări semnate de artişti fotografi din ţări precum Australia, Bahrain, Belgia, China, Franţa, Ungaria, India, Indonezia, Israel, Italia, Marea Britanie, Polonia, România, Singapore, Slovacia, Slovenia, SUA, Turcia.

Reunind deopotrivă fotografi amatori și profesioniști, Bienala de Artă Fotografică de anul acesta a avut un program mai amplu decât prima ediție. Pe lângă expunerile de fotografii, ediția 2015 a cuprins workshopuri tematice și servicii de curățare și reparare gratuită a aparatelor de fotografiat ale celor pasionați de fotografie. „Este a doua expoziție organizată în zona noastră. Anul acesta am avut Canon ca sponsor principal. Canon a făcut gratis workshopuri și curățare și reparare de aparate foto. Circa 250 de aparate au fost curățate. Au venit fotografi și din Brașov, și din Târgu Mureș, și din Miercurea Ciuc. Au fost și profesioniști și amatori. A venit foarte multă lumea. Chiar mai multă decât ne-am fi așteptat, a declarat Kovács László, coordonatorul bienalei, care ne-a informat că au fost două stiluri de workshop: fotografie de nuntă și fotografie sportivă. „Fotografia de sport a fost prezentată de Samo Vidic, unul dintre cei mai apreciaţi fotografi sportivi din lume. Este fotograful celor de la Red Bull și e ambasador Canon. Pentru fotografiile de nuntă, l-am invitat pe Szabó Béla din Ungaria. Toate workshopurile au fost pline. Dacă știam că or să fie atâția oameni ne organizam altfel, dar vom face asta anul viitor”, a adăugat coordonatorul bienalei.

Workshop Canon octombrie 2015

El ne-a informat că pe parcursul celor două zile, peste 250 de persoane au vizitat Bienala de Artă Fotografică, mulți arătându-se interesați de workshopuri, dar și de serviciile gratuite oferite de Canon.

„Am susținut trei workshopuri în care le-am arătat oamenilor cum lucrez, ce fac mai întâi când mă aflu într-un anumit loc pentru a face fotografii, cum comunic cu sportivul, pentru că este foarte important pentru perspectiva pe care o am apoi pentru fotografie. Au participat și începători și avansați deci a trebuit să le arăt lucruri diferite”, ne-a declarat fotograful Samo Vidic, care a subliniat că, pe lângă învățarea tehnicii de fotografiere, este foarte important să te naști și cu un anumit talent în această direcție. „Astăzi toată lumea face fotografii cu o cameră foto sau cu telefonul, dar să fii fotograf profesionist nu este deloc ușor. E ca și în pictură. Toată lumea poate desena ceva, dar numai anumite persoane înzestrate cu talent devin pictori care realizează o operă de artă”, a mai spus artistul fotograf prezent la eveniment.

Următoarea ediție a Bienalei de Artă Fotografică se va desfășura în anul 2017, când organizatorii promit să depășească nivelul primelor două ediții.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.