ACTUALITATE 2 mai 2017

Studenți din Sfântu Gheorghe patrulează cu biciclete pentru a descuraja poluarea

de Iulia Drăghici - Taraș | 1378 vizualizări

Echipe cu câte 10 studenți din cadrul Universității Babeș-Bólyai din Sfântu Gheorghe vor efectua patrule cu ajutorul bicicletelor în zonele de agrement de pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe.

Astfel, începând cu data de 6 mai a.c., în zilele de sâmbătă și duminică, tinerii vor merge în zona Șugaș Băi, zona spre Vâlcele, malul Oltului și zona Kolcza, cu scopul de a preveni poluarea mediului înconjurător.

„În cazuri specifice, când se constată o încălcare, aceștia pot solicita sprijinul autorităților, care pot aplica amenzi conform legislației în vigoare. În zilele de lucru, echipa efectuează colectarea deșeurilor din zonele sus menționate. Anul trecut în sezonul de vară zonele de agrement au fost vizitate de 14.826 de turiști, iar echipa a colectat 221 saci de deșeuri cu cantitate de 27 mc”, arată un comunicat de presă transmis de compania de salubritate Tega.

Patrula Verde, cum este numit serviciul studenților, va funcționa până la sfârșitul sezonului turistic.

Teme articol: poluare studenti manifestatie
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.