ACTUALITATE 16 septembrie 2021

Strugurii – tema Târgului de toamnă şi al recoltei culturale de la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 1513 vizualizări

Strugurii sunt anul acesta tema centrală a tradiţionalul târg de toamnă de la Sfântu Gheorghe, care se va desfăşura în perioada 16-19 septembrie, eveniment ce va cuprinde şi numeroase activităţi cultural-artistice.

Deschiderea celei de-a XI-a ediţii a Târgului de toamnă şi al recoltei culturale de la Sfântu Gheorghe va avea loc joi, de la ora 18,00, în Parcul Memorial ‘56, cu concertul aniversar al Ansamblului Folker, care aniversează 20 de ani de existenţă.

„Pentru membrii ansamblului Folker, atât individual, cât şi colectiv, este important să păstreze valorile tradiţiei populare maghiare şi să le transmită generaţiilor viitoare. Ansamblul format din opt membri este implicat de mai mulţi ani în predarea muzicii pentru copii şi adulţi, dar şi a cântecului popular. În timpul spectacolului festiv, cei interesaţi sunt invitaţi să cânte şi să danseze împreună”, menţionează organizatorii, într-un comunicat remis AGERPRES.

Concertul este gratuit, dar numărul de locuri este limitat, participarea la eveniment fiind supusă reglementărilor sanitare în vigoare.

În următoarele trei zile vor avea loc numeroase activităţi pentru copii, printre care un spectacol de teatru, lansări de carte la Biblioteca Judeţeană şi expoziţii de desene la sediul Muzeului Cinegetic.

În program mai sunt cuprinse, printre altele, un tur ghidat al expoziţiilor temporare ale Muzeului Naţional Secuiesc de la Casa cu Arcade, vizitarea mai multor ateliere ale unor artişti din Sfântu Gheorghe, prezentare de modă, o cafenea literară, concerte şi reprezentanţii de teatru Virtual Reality.

„Târgul de toamnă, bazat pe tema strugurilor, va cuprinde activităţi pentru copii, o cafenea literară, un târg cu delicatese şi produse de artizanat (...) Târgul de Toamnă şi al Recoltei Culturale a oraşului va oferi un program plin de culoare pentru toţi vizitatorii, cu poveşti pentru cei mici şi mari deopotrivă, dar şi un spectacol impresionant de jonglerii cu focul. Vor avea loc expoziţii de fotografie şi concursuri de desene pentru copii la Muzeul Cinegetic, dar şi la Centrul de Artă din Transilvania. Teatrul ‘Tamasi Aron’ va prezenta spectacolele ‘Da, vieţii!’ de O. Horvath Sara şi ‘Macbeth’ de William Shakespeare. Evenimentele culturale ale Târgului de Toamnă şi ale Recoltei Culturale din acest an vor fi completate de un concert susţinut de trupa Kalaka din Ungaria. Sunetul muzical al ansamblului este o combinaţie de instrumente clasice şi folclorice. Titlul turneului lor este 'Sănătatea este singurul lucru care contează', iar repertoriul lor include atât poezii maghiare clasice, cât şi contemporane, interpretate într-un stil unic”, se mai arată în comunicat.

Târgul este organizat de Casa de Cultură „Konya Adam” şi Primăria Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.