ACTUALITATE Acum 17 ore, 27 minute

Ştrandul municipal de la Sfântu Gheorghe se redeschide; toboganele, repuse în funcţiune, iar rămân tarifele neschimbate

de Agerpres | 373 vizualizări

Ştrandul municipal din Sfântu Gheorghe îşi redeschide porţile sâmbătă, 14 iunie, iar în acest sezon estival vor fi funcţionale şi toboganele cu apă, care anul trecut au fost indisponibile din motive tehnice, au anunţat reprezentanţii societăţii SepsiRekreativ, care administrează bazele de agrement din subordinea Primăriei.

Pe durata verii, ştrandul va avea program între orele 9:00 şi 20:00, iar tarifele de intrare rămân la nivelul de anul trecut: 58 de lei în timpul săptămânii şi 72 de lei în weekend. Locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe care deţin Sepsi Card sau cardul pentru familii numeroase, eliberate la cerere de către autorităţile locale, beneficiază de reduceri considerabile.

De asemenea, tarife reduse se aplică şi copiilor sub 18 ani, persoanelor peste 60 de ani şi celor cu dizabilităţi.

„Sâmbătă, 14 iunie, se deschide ştrandul din Sfântu Gheorghe (...) Cu Sepsi Card plătiţi jumătate din preţ, iar cu cardul pentru familii numeroase doar un sfert (...) Programul şi preţurile biletelor au rămas neschimbate faţă de anul trecut”, a scris primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, pe pagina sa de Facebook.

Primăria Sfântu Gheorghe a investit în ultimii ani patru milioane de lei din bugetul local pentru modernizarea ştrandului municipal, proiectul incluzând, printre altele, realizarea unui mini aquaparc, respectiv montarea unor tobogane cu cascade şi valuri.

Toboganele au fost nefuncţionale anul trecut din cauza unei cerinţe de autorizare impuse de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR).

Ştrandul dispune de cinci bazine de înot: un bazin pentru copii, cu o adâncime de 0,40 metri, un bazin cu tobogan de 5 metri, un bazin de senzaţii, unul de 10x17 metri şi un bazin olimpic, iar temperatura apei este menţinută între 22 şi 25 de grade Celsius.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.