ACTUALITATE 17 martie 2022

Spectacole premiate şi artiști de renume mondial, la Zilele Sfântu Gheorghe

de Diana Pantelimon | 878 vizualizări

„Se stă la coadă și pentru cultură, nu doar pentru benzină!” spun organizatorii, care anunță programul Săptămânii Culturale

Ediția din anul acesta a Zilelor Sfântu Gheorghe se anunță a fi una diversificată, cu spectacole premiate şi artiști de renume mondial, au spus miercuri organizatorii, într-o conferință de presă la care au participat primarul Antal Árpád, împreună cu viceprimarul Vargha Fruzsina și coordonatoarea programelor pentru copii, Péter Orsolya. Aceștia au împărtășit detalii despre săptămâna culturală care va avea loc între 23 și 29 aprilie.

Mai este doar o lună până când se mai pot pune la punct detaliile organizatorice.

Ceea ce este clar este că cele două concerte care deschid săptămâna culturală, susținute de Budapest Gypsy Symphony Orchestra, formată din 100 de membri, sunt deja sold out. Cele 4300 de bilete de la ambele reprezentații s-au vândut foarte rapid.

„Vedem că interesul oamenilor este foarte ridicat din faptul că la noi se stă la coadă pentru bilete. Se stă la coadă și pentru cultură, nu doar pentru benzină. Asta înseamnă că această comunitate este interesată, iar acești 2 ani în care am fost privați de cultură, practic, sunt ca un vulcan care erupe și, avem această posibilitate să oferim cât mai mult. Să vinzi 4300 de bilete la un eveniment într-o zi și 9 minute, însemnând totalitatea biletelor puse în vânzare, este un semn bun. Sunt convins că vom reuși să oferim o multitudine de evenimente“, a transmis primarul Antal Árpád, în cadrul conferinței de presă. 

Viceprimarul Vargha Fruzsina a prezentat spectacolele din cadrul săptămânii culturale și a subliniat că programul „se adresează tuturor vârstelor, dar cu un accent deosebit pe tineri.“

Astfel, „duminică, 24 aprilie, de la ora 20:00, un spectacol muzical valoros va avea loc în Biserica Catolică Krisztus Király: concertul de muzică clasică „8 Seasons 1 World”, bazat pe lucrări de Antonio Vivaldi și Astor Piazzola. Orchestra Kaganovsky Virtuosi, condusă de dirijorul spaniol de renume mondial César Álvarez, va fi acompaniată de violonistul american Artur Kaganovsky, cu o selecție de muzicieni din Oradea, Arad, Cluj și Târgu Mureș. Prețul biletelor este de 40 lei, respectiv 20 lei cu reducere“, se arată într-un comunicat de presă, trimis pe aceeași temă de Biroul Imagine al Primăriei Sfântu Gheorghe.

Vor avea loc cinci spectacole maghiare la Teatrul „Tamási Áron” și la Sala Kamara și trei producții românești la Teatrul „Andrei Mureșanu”.

Pe lângă spațiile obișnuite, anul acesta se vor desfășura programe și la Arena Sepsi, care va găzdui concertele de deschidere, dar și producția „Undeva în Europa“, un musical pentru tineri și familii.

„Joi, 28 aprilie, de la ora 19:00 un experiment foarte interesant va avea loc la Teatrul „Andrei Mureșanu”, unde va fi prezentat spectacolul-instalație #acedesiguranță @TikTok, în regia lui Bobi Pricop. Spectacolul funcționează pe două niveluri: ca o instalație performativă și online pe platforma TikTok. Povestea se concentrează pe un grup de șapte liceeni cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani care inițiază mișcarea #acedesiguranță pentru a da glas adolescenților și experiențelor lor pe TikTok“, se mai arată în comunicat.

„Este un spectacol foarte interesant, un spectacol dedicat tinerilor care ne arată din perspectiva lor de ce este mai ușor să ne exprimăm gândurile, problemele și sentimentele pe rețelele de socializare, în loc să ne exprimăm direct oamenilor din jurul nostru. Se va desfășura într-un spațiu deschis, deci poate fi văzut de o gamă mai largă de oameni“, a declarat Vargha Fruzsina despre acest spectacol.

Totodată, „vineri, 29 aprilie, trupa Magic Puppet din Cluj aduce la Zilele Sfântu Gheorghe o comedie satirică cu elemente de teatru muzical și marionete. Spectacolul, intitulat „Istoria românilor pe scurt”, ridică o serie de întrebări despre identitatea națională, naționalism și identitatea etnică a românilor. Spectacolul este regizat de Lucian Țion, începe la ora 19, iar biletele sunt disponibile la prețul de 30/15 lei“, conform aceleași surse.

„Anul acesta vor fi multe programe pentru copii și tineret, mai ales cele organizate de  Teatrul de Păpuși Cimborák. Aceste spectacole nu vor fi dedicate doar copiilor, ci și adolescenților și tinerilor“, a mai spus viceprimarul Vargha Fruzsina.

Două dintre piese vor aminti de legenda Sfântului Gheorghe. Biletele la teatrul de păpuși costă 10 lei și pot fi rezervate în avans de la Csüdöm Esther (telefon 0755 335 400).

Sunt foarte multe instituții culturale, care au intrat în dezbaterea acestui program, deci nu numai cele 2 teatre, dar și muzeele, Centrul de Artă Contemporană, dar și Centrul de Artă Magma, au intrat în organizarea programelor pentru a fi ceva interactiv, programe diferite dedicate tinerilor și copiilor“, a mai menționat viceprimarul.

 Bilete pentru spectacole vor fi puse în vânzare de la 1 aprilie și pot fi cumpărate personal de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale sau online – doar la preț întreg – de pe eventim.ro. 

Organizatorii vor anunța mai multe detalii săptămâna viitoare, dar până atunci, puteți accesa  site-ul  www.zilelesfantugheorghe.ro pentru mai multe informații.

Zilele Sfântu Gheorghe sunt la a 29-a ediție anul acesta, iar bugetul total alocat este de maxim 2 milioane de lei, în funcție de numărul total de contracte.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.