ACTUALITATE 8 august 2016

Sondaj IRES: 77% dintre cetățeni ar vota pentru rămânerea României în UE

de Agerpres | 860 vizualizări

77% dintre români ar vota pentru rămânerea țării în Uniunea Europeană în ipoteza unui referendum pe acest subiect, relevă un sondaj IRES realizat în perioada 13 - 15 iulie și remis luni AGERPRES.

Potrivit datelor IRES, 14% dintre cei chestionați ar vota împotrivă, 6% nu ar merge la vot, iar 2% ar fi indeciși cu privire la opțiunea lor.

Pe de altă parte, sondajul arată că 74% dintre cei intervievați consideră că România merge într-o direcție greșită, iar 65% susțin că ieșirea Marii Britanii din UE va avea efecte mai degrabă negative pentru țara noastră.

Studiul mai arată că românii nu cred în Brexit. 54% dintre subiecți susțin că Marea Britanie nu va părăsi Uniunea Europeană în pofida rezultatului referendumului din 23 iunie, în timp ce 39% spun contrariul. De altfel, după cum relevă sondajul IRES, 64% dintre respondenți afirmă că cei mai mulți britanici ar vota pentru rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană dacă ar fi organizat un nou referendum pe acest subiect.

Totuși, 53% dintre repondenți s-au arătat de acord cu afirmația că Marea Britanie nu va avea pierderi majore după ieșirea din UE, ci pierderile vor fi pentru Europa.

Șapte din zece persoane, care au auzit de Brexit, sunt de părere că România ar trebui să accelereze procesul de integrare în Uniunea Europeană și doar 16% cred că acest proces ar trebui să fie încetinit, arată IRES. Totodată, adaugă aceeași sursă, trei sferturi dintre persoanele intervievate își exprimă acordul cu ideea că este nevoie de un nou proiect european, în timp ce doar o cincime consideră că proiectul european ar trebui părăsit.

69% dintre participanții la studiu cred că România are mai mult de câștigat prin integrarea în Uniunea Europeană. Potrivit sondajului, 90% dintre subiecți sunt de părere că România trebuie să joace un rol activ în relansarea proiectului european, iar 93% consideră că țara noastră trebuie să arate că este în continuare atașată valorilor și principiilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.160 de persoane de 18 ani și peste. Tipul eșantionului a fost multistratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național, sondajul având o eroare maximă tolerată de plus/ minus 2,9%.

 

 

Teme articol: sondaj Romania U.E. rezultate
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.