Skate Park-ul din Sfântu Gheorghe, încă un pic mai aproape de realitate
Proiectul a fost scos la licitație pentru găsirea constructorului
Demersurile care vizează „cel mai modern skatepark și trial bike park din Transilvania”, după cum l-a descris primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, continuă. Primăria Sfântu Gheorghe a lansat licitația publică pentru contractarea constructorului. Termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 21 ianuarie 2022, ora 15:00.
Valoarea totală estimată a investiției, potrivit Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), este 4.209.337 de lei. Fondurile vor fi asigurare din bugetul municipiului. Anunțul a fost publicat online pe data de 3 ianuarie.
Într-o ședință a Consiliului Local din decembrie s-a votat un proiect de hotărâre care arăta că din cauza creșterii prețurilor în construcții și a faptului că proiectul pentru construirea Skate Park-ului în aer liber, destinat iubitorilor sporturilor extreme, a suferit modificări, în sensul că va fi mai mare decât s-a dorit în primă fază, costurile s-au majorat cu 38% față de calculul inițial.
„Ținând pasul cu tendințele, creăm cel mai modern skatepark și trial bike park din Transilvania. Noua pistă de skateboard de lângă Sala Sporturilor „Szabó Kati” îi va invita pe fanii sporturilor extreme din oraș și pe toți locuitorii din Sfântu Gheorghe să facă mișcare, să se relaxeze și să practice sporturi comunitare.
Skatepark-ul va include piste pentru începători, intermediari și avansați, un pumptrack, bănci și zone de odihnă. Proiectul tehnic a fost deja aprobat, iar lucrările vor continua, dând un nou impuls scenei sportive comunitare tinere și diverse din Sfântu Gheorghe!”, a scris, în decembrie anul trecut, pe pagina sa de Facebook, primarul Antal Árpád.
Și în trecut, dar și în actele aprobate mai recent, autoritățile locale au precizat că o astfel de investiție este necesară, pentru că tinerii din oraș nu au, în prezent, o infrastructură care să le satisfacă nevoile din perspectiva acestor tipuri de sport.
Studiul de fezabilitate al amenajării Skate Park a fost adoptat la începutul anului 2020.