ACTUALITATE 6 iunie 2024

SJU vrea să acceseze fonduri europene pentru dotarea Laboratorului de anatomie patologică

de Agerpres | 759 vizualizări

Consiliul Judeţean Covasna, reunit miercuri în şedinţă ordinară, a aprobat participarea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe la Programul „Sănătate”, în vederea atragerii de fonduri europene pentru dotarea Laboratorului de anatomie patologică.

Potrivit conducerii spitalului, proiectul vizează dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică pentru diagnosticarea cancerului, în vederea tratamentului personalizat în funcţie de profilul tumoral identificat.

Valoarea totală a proiectului este de 3,2 milioane de lei cu TVA, iar contribuţia proprie a spitalului, de aproximativ 64.000 de lei cu TVA.

Proiectul va fi depus spre finanţare în urma apelului lansat de Ministerul Sănătăţii pentru proiecte de investiţii POS-FEDR pe perioada de programare 2021-2027, în vederea îmbunătăţirii accesului populaţiei la serviciile medicale şi creşterea calităţii acestora.

„Laboratoarele de genetică şi de anatomie patologică din cadrul unităţilor sanitare publice de interes regional/ judeţean care diagnostichează şi tratează cancer asigură servicii medicale de laborator cu scopul de a furniza informaţii pentru diagnosticul, tratamentul şi prevenirea bolilor sau pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei. De asemenea, acestea oferă consultanţă privind interpretarea rezultatelor investigaţiilor efectuate şi ale eventualelor investigaţii ulterioare necesare”, se arată în raportul postat pe site-ul Consiliului Judeţean.

Data limită de depunerea proiectelor este 15 iunie 2024.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.