SJU: Paturi ATI, ventilatoare şi alte echipamente medicale achiziţionate cu fonduri UE, pentru gestionarea COVID-19
Şase paturi ATI, 10 ventilatoare şi alte aparate necesare pentru terapia intensivă au fost achiziţionate de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe printr-un proiect finanţat din fonduri europene, în vederea consolidării capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
Valoarea totală a proiectului, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, este de circa 13 milioane de lei, iar din această sumă au mai fost achiziţionate materiale şi echipamente de protecţie.
„Proiectul european, depus în vara anului 2020, a asigurat finanţare pentru achiziţia de materiale şi echipamente medicale de protecţie în valoare de 7,3 milioane de lei, iar pentru suma de 5,2 milioane de lei au fost cumpărate echipamente şi aparatură medicală. Au fost achiziţionate 30.000 de măşti FFP3, 30.000 de combinezoane, 2.000 de ochelari de protecţie, 2.000 litri de dezinfectanţi pentru mâini, 200.000 măşti chirurgicale, 100.000 halate de unică folosinţă, 2.000 viziere de protecţie şi 400.000 mănuşi de examinare. Aparatura medicală constă în 10 ventilatoare, 6 paturi ATI, o staţie de monitorizare cu 10 monitoare, un ecograf pleural portabil, 15 infuzomate, 30 injectomate şi, nu în ultimul rând, două videolaringoscoape şi două laringoscope pediatrice”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean Covasna, remis miercuri AGERPRES.
Potrivit conducerii Spitalului Judeţean, aparatele au ajuns la Secţiile de Terapie Intensivă, Boli infecţioase şi Chirurgie - zona COVID.
„Ne ajută ca îngrijirea pacienţilor să fie mai sigură. Pe lângă acestea, este important ca angajaţii noştri să lucreze în condiţii sigure. De la începutul pandemiei am alocat sume considerabile pentru dezinfectanţi şi echipamente de protecţie. Mulţumită acestui proiect, am reuşit să ne aprovizionăm cu zeci de mii de echipamente de protecţie, cu diferite tipuri de dezinfectanţi, necesare pentru activitatea noastră”, a declarat managerul spitalului, Andras Nagy Robert.
Potrivit sursei citate, la începutul anului 2020, Terapia Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă avea 11 aparate de ventilaţie invazivă, iar în momentul de faţă are 32, dintre care 24 invazive şi 8 dispozitive de ventilaţie non-invazive.
„Sănătatea oamenilor este cea mai importantă. Pentru Consiliul Judeţean, dezvoltarea sistemului de sănătate, modernizarea Spitalului Judeţean reprezintă o prioritate. Este datoria noastră să folosim toate posibilităţile de finanţare, fie fonduri guvernamentale, fie fonduri europene, iar pe lângă acestea, alocăm şi fonduri proprii pentru a dezvolta sistemul de sănătate. Trebuie să fim pregătiţi pentru valul 4 al pandemiei, iar aceste echipamente şi aparatură medicală ne ajută să asigurăm buna funcţionare a sistemului de sănătate chiar şi în condiţii dificile”, a declarat şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, citat în comunicatul menţionat.
Foto: Kocsis B. János